DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mexicanii refuză să importe porumb modificat genetic din SUA: `Preferăm sănătatea`

Sunday Vision
Andres Manuel Lopez Obrador

Mexicul și-a reiterat marți refuzul de a importa porumb american modificat genetic pentru consumul uman începând din 2024, riscând o nouă dispută comercială cu Statele Unite, potrivit AFP.

„Nu acceptăm porumbul transgenic pentru consumul uman”, a declarat președintele de stânga, Andres Manuel Lopez Obrador, a doua zi după o întâlnire cu secretarul american al Agriculturii, Tom Vilsack. „Între sănătate și mercantilism, alegem sănătatea”, a zis el.

Cei mai mulți dintre cei aproximativ 128 de milioane de mexicani mănâncă zilnic tortillas din făină de porumb, umplute cu carne, ceapă și sos picant pentru a face tacos.

Reprezentantul SUA a menționat un potențial conflict în cadrul Acordului nord-american de liber schimb (NAFTA) dintre Canada, SUA și Mexic.

În absența unui acord, „guvernul american va fi obligat să ia în considerare toate opțiunile, inclusiv măsuri formale, pentru a ne aplica drepturile legale în temeiul NFTM”, a declarat el pe Twitter. El a adăugat că decizia guvernului mexican ar putea „crește semnificativ costurile” pentru consumatori.

„Sperăm să ajungem la un acord. Dacă nu există un acord, ei bine, există paneluri (n.r.: mecanism de arbitraj prevăzut de tratat pentru soluționarea controverselor). Nu suntem alarmați”, a declarat Lopez Obrador.

Președintele mexican a subliniat că interdicția nu se aplică porumbului galben destinat creșterii animalelor.

Aproximativ 80% din exporturile mexicane sunt destinate pieței americane. Comerțul agricol dintre cele două țări a fost în valoare de 63 de miliarde de dolari în 2021, un record, potrivit Departamentului american al Agriculturii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.