Vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), senatorul de Botoşani Şerban Mihăilescu, supranumit și Michi Șpagă, consideră că electoratul din România nu va alege, duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, între doctrina de stânga sau cea de dreapta, ci între candidaţi.
Reprezentantul UNPR a declarat că reprezentantul stângii, candidatul Alianţei electorale PSD- UNPR- PC, Victor Ponta, va fi învingător pentru că 'are o viziune pentru viitor'.
'Nu e vorba de stânga sau de dreapta. E vorba de candidaţi. Ponta mizează pe programul pe care îl are, pe realizările pe care le-a avut, pe faptul că are o viziune pentru viitor. Partea cealaltă nu propune nimic. Nepropunând nimic, nici nu ai ce comenta', a afirmat Mihăilescu.
Senatorul UNPR a mai spus că este foarte convins că diferenţa mare de voturi dintre cei doi candidaţi după primul tur nu poate fi surmontată la scrutinul din 16 noiembrie.
Michi Șpagă vorbește despre șansele lui Victor Ponta în alegeri
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

664
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
664

516
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
516

901
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
901

1.519
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
1.519

1.176
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
1.176

1.857
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
1.857

3.076
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
3.076

1.264
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.264

5.935
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
5.935

7.676
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
7.676

3.036
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
3.036

2.481
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
2.481

3.238
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.238
















Comentează