Mihaela Buzărnescu are lumea tenisului la picioare. După victoria de la San Jose, sportiva noastră primeşte laude de la cele mai importante publicaţii de sport.
Românca nu a avut milă de adversara sa din finală, Maria Sakkari, de care a trecut cu 6-1; 6-0, într-o partidă care a durat puţin peste o oră. Triumful din SUA a uimit presa internaţională care a avut numai cuvinte laudative la adresa ei.
”Drumul lung al Mihaelei Buzărnescu pentru primul titlu WTA a luat sfârşit! Românca a câştigat turneul de la San Jose”, a titrat FirstPost.com.
”Mihaela nu a avut milă de Maria Sakkari”, Express Sports.
” Mihaela Buzărnescu îşi continuă parcursul incredibil din 2018. În urmă cu 12 luni se afla pe locul 147, dar acum a ajuns la a treia finală a carierei, finală pe care a reuşit să o câştige”, a postat WTA Insider, conform Mediafax.
Citește și: 'ZBURAU' pe șosele - Zeci de șoferi au fost prinși de polițiști gonind la volan sau beți și drogați
”Românca se impune în finală la San Jose şi pătrunde în Top 20 WTA”, au scris americanii de la USA Weekly.
Cotidianul francez L’Equipe a acordat, de asemenea, un material în care vorbeşte de prestaţia româncei din finală, în care nu i-a dat vreo şansă Mariei Sakkari. Totodată, a evidenţiat şi ascensiunea Mihaelei din ultimele sezoane.
Comentează