Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihaela Buzărnescu, decisă să dea în judecată WTA: 'Mă gândesc doar la dreptate'. Românca vrea despăgubiri materiale

buzarnescu

Mihaela Buzărnescu este decisă să dea în judecată WTA. Jucătoarea aflată pe poziția 110 în clasamentul de simplu precizează că ceea ce s-a întâmplat la turneul Rogers Cup, când s-a accidentat grav, nu este o simplă întâmplare și speră ca lucrurile să nu se mai repete pe viitor.

Cu puțin timp înainte să alunece și să se accidenteze, Mihaela Buzărnescu îi ceruse arbitrului de scaun să oprească meciul, presimțind ceea ce avea să se întâmple. Oficialul i-a spus că meciul poate să continue, iar la câteva punce de la moment a avut loc și accidentarea.

”Mă gândesc doar la dreptate și la faptul că mi-a fost dată peste cap cariera. Mă gândesc că în acel an puteam ajunge la Turneul Campioanelor. Noi, sportivii, trebuie să fim ajutați mai mult. Sper ca organizatorii să fie mai atenți cu noi de acum înainte. E în joc cariera noastră, dar și viața. Sper ca prin acest lucru să li se acorde sportivilor mai multă atenție și să nu mai pățească nimeni ce am pățit eu.

Mircea Badea, ipoteză inedită despre întoarcea lui Gabriel Oprea în PSD: Are multe amintiri interesante

Acel moment a fost groaznic. Cel mai crunt al carierei mele. Știam că n-o să fie bine. Nu-mi venea să cred că i-am zis arbitrei că nu se poate juca și aș dori să oprească meciul, iar după două puncte am alunecat și mi-am rupt glezna!

Arbitra venise cu umbrela, iar eu stăteam, plângeam și îmi curgea sânge. Nu știa ce să îmi mai spună. Îmi zicea că îi părea rău. Dar mai contează că îți pare rău după o asemenea tragedie?” , a declarat Mihaela Buzărnescu la Antena Stars, conform Mediafax.

Meciul a avut loc în turul 2 al turneului Rogers Cup, cu Elina Svitolina. Buzărnescu cere acum despăgubiri materiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.