Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi, a transmis un mesaj de felicitare și recunoștință către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia aniversării zilei de naștere a acestuia. În mesajul său, Busuioc a evidențiat importanța activității Patriarhului și impactul pozitiv al acestuia asupra vieții spirituale și sociale a românilor.
Busuioc a remarcat că, într-o lume care resimte lipsa de modele, Patriarhul reprezintă o ancoră și un model de urmat pentru cei care caută odihna în învățătura creștină.
”Momentele în care celebrăm aducerea de la nonexistență la viață în simbioza venirii suflării de duh a lui Dumnezeu peste lutul adamic reprezintă prilej de bucurie, dar și de introspecție de bilanț.
Anii din viața noastră se pot scurge liniar doar la nivel biologic sau pot avea o însemnătate prin impactul pe care îl lăsăm prin faptele noastre în lume. Din fericire, darurile cu care ați fost înzestrat Preafericirea Voastră la naștere de către Dumnezeu: putere de muncă, viziune, inteligență vie și lucrătoare și mai ales un simț acut al împlinirii chemării cu care ați fost învrednicit, au rodit întocmai ca sămânța din Evanghelie, căzută pe pământ fertil, iar de roada lor ne bucurăm toți cei care suntem păstoriți de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în vremurile tulburi și pline de provocări pe care le trăim.
Timpul este distanța dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru, cum frumos spunea unul dintre Sfinții canonizați de curând de Biserica Ortodoxă Română. Important este ce facem în acest răgaz numit viață și, mai ales, cum răspundem la chemarea lui Dumnezeu. De aceea, într-o lume ce resimte tot mai acut lipsa de modele vrednice de urmat, Preafericirea Voastră reprezentați, prin activitatea prolifică în slujba Bisericii, o ancoră în vremuri tulburi pentru cei ce caută odihna în învățătura creștină.
Provocările legate de viața Bisericii, provocările sociale și cele generate de pandemie, diversele crize prin care a trecut societatea românească, toate acestea au reprezentat obstacole pe care le ați depășit cu înțelepciune și răbdare, cu credință și cu speranța unui viitor mai bun.
Anul trecut am avut onoarea să fiu printre invitații Preafericirii Voastre care v-au putut celebra în Palatul Patriarhiei, în care ne aflăm și astăzi. Atunci vorbeam de metafora corabiei Bisericii, care are în persoana Preafericirii Voastre un cârmaci potrivit pentru provocările societății contemporane. Astăzi, când mai adăugăm cu îngăduința lui Dumnezeu încă o vară în salba de ani a vieții, aș vrea să evoc cealaltă metaforă a Bisericii vii, lucrătoare, a turmei care are ca Păstor nevăzut pe Hristos și ca păstor văzut pe Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod pe care îl conduceți.
Evocând cuvintele Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, „Bate voi păstorul și se vor risipi oile turmei”, aș vrea să aduc în fața ochilor minții distinșilor invitați importanța echilibrului capacității de jertfă și înțelepciunii unui păstor, virtuți care se cer și se regăsesc în persoană Preafericirii Sale.
La acest moment aniversar, mă bucur că ne-am rugat împreună Arhiereului Cel Veșnic să vă țină în continuare în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului său, și vă urez, Preafericirea Voastră, ani mulți cu sănătate, putere în slujirea cu timp și fără timp, și înțelepciunea de a conduce turma Bisericii noastre către Împărăția cea veșnică.
Întru mulți ani, Preafericirea Voastră!”, a declarat Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi.































Comentează