Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Chirica: 'Iohannis va vizita Iaşiul pe 23 ianuarie, ocazie cu care va înmâna orașului titlul de Capitală istorică a României'

Inquam Photos / Octav Ganea
Mihai Chirica Inquam Photos

Primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că preşedintele Klaus Iohannis va vizita Iaşiul pe 23 ianuarie, ocazie cu care va înmâna autorităţilor locale titlul de "Iaşi, Capitală istorică a României", potrivit agerpres.ro.

Citește și: Mare atenție, șoferi! Care sunt tarifele rovinietei din 2019

Edilul ieşean a ţinut să infirme zvonurile conform cărora şeful statului ar refuza să participe la evenimentele ce vor fi organizate pe 24 ianuarie, când se celebrează 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, cunoscută şi ca Mica Unire.

"Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la un mare eveniment din viaţa românilor, Ziua Unirii Principatelor Române. Nu degeaba scriem că România s-a născut la Iaşi, când în datele de 5, respectiv 24 ianuarie, se parafează noul stat modern român numit apoi România. Au apărut diverse informaţii false privind participarea preşedintelui României la aceste manifestări. Preşedintele României va fi prezent la manifestările dedicate Zilei Principatelor Române începând cu data de 23 ianuarie, manifestări care se vor petrece sub două auspicii. Primul este legat de Ziua Unirii, iar cel de-al doilea este legat de semnarea decretului şi înmânarea decretului prin care s-a legiferat că Iaşul este Capitală istorică a României", a declarat primarul Mihai Chirica.

El a precizat că au fost trimise invitaţii către tot spectrul politic românesc.

"Am avut în vedere în principal acei parlamentari care s-au implicat în proiectul de lege privind desemnarea Iaşului ca şi Capitală istorică a României. I-am invitat pe toţi, indiferent de culoarea lor politică. De asemenea, toţi şefii de partide de pe eşicherul politic românesc, consilieri locali, judeţeni, şefii de instituţii administrative şi deconcentrate care funcţionează pe raza municipiului şi judeţului Iaşi. Au fost invitaţi primarii din judeţ, dar şi primarii care fac parte din Asociaţia Moldova se Dezvoltă", a declarat primarul Mihai Chirica.

Potrivit edilului, manifestările dedicate Micii Uniri vor debuta în cursul dimineţii de 23 ianuarie, la Primăria Iaşi, când se vor întâlni cei şapte primari care au semnat contractul de asociere pentru Asociaţia Moldova se Dezvoltă - Iaşi, Suceava, Botoşani, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Roman, Piatra Neamţ.

"Aşa cum ne-am pronunţat cu toţii de la început, suntem o entitate deschisă. Am primit o adresă de aderare şi din partea Primăriei Bârlad. Vrem să vedem cât mai multe localităţi asociate, cu care să putem negocia viitorul program de finanţare europeană 2021-2027. Constituirea acestei asociaţii este motivată de situaţia economică a Regiunii de Nord Est. Nu avem o suprapunere în mod contradictoriu cu Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. Dimpotrivă, suntem în consens, avem idei complementare şi ne dorim atragerea atenţiei asupra necesităţii atragerii fondurilor cu prioritate în zonele slab dezvoltate", a declarat primarul Mihai Chirica.

Potrivit programului prezentat de edil, evenimentele vor continua în cursul serii de 23 ianuarie, la Palatul Culturii din Iaşi, unde va fi prezent şi preşedintele Iohannis. În cadrul unei recepţii oficiale, preşedintele României va oferi Municipiului Iaşi titlul de Capitală istorică a României.

În cea de-a doua parte a manifestărilor dedicate celor 160 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri autorităţile locale au pregătit o serie de evenimente culturale şi artistice. Astfel, încă de la primele ore ale zilei de 24 ianuarie pe o scenă special amenajată în Piaţa Unirii se va desfăşura concertul de muzică populară intitulat "Noi suntem români". O oră mai târziu, tot în Piaţa Unirii va fi oficiat un Te Deum, vor fi depuse coroane de flori, oficialităţile locale şi centrale vor susţine discursuri, care vor fi urmate de o paradă militară şi de intonarea "Horii Unirii".

În jurul orei 12,30, oficialităţile se vor deplasa la mănăstirea Trei Ierarhi pentru a lua parte la slujba şi depunerea de coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Două ore mai târziu, pe esplanada Costache Negri va fi dezvelit bustul poetului naţional georgian Besarion Gabashvili, în prezenţa ambasadorului Georgiei în România.

Manifestările se vor încheia în cursul serii, când va avea loc retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 15 Mecanizată Podu Înalt, pe traseul Piaţa Unirii - pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Palatul Culturii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.