Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Chirica interzice manifestările de Mica Unire: 'Vaccinați-vă! Uitaţi-vă şi la mine, sunt vaccinat în toate sensurile, şi politic şi nepolitic, şi sanitar'

inquamFOTO
chirica iaurt

Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, vineri, că şi anul acesta, de Ziua Unirii Principatelor Române, vor fi organizate manifestări restrânse din cauza pandemiei de COVID-19.

Mihai Chirica a declarat, într-o conferinţă de presă, că manifestările care se vor organiza pe 24 Ianuarie se vor desfăşura cu respectarea deciziilor adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Din cauza pandemiei, susţine acesta, pentru a respecta măsurile de distanţare socială şi cele sanitare, la eveniment vor putea lua parte aproximativ 500 de persoane, scrie agerpres.ro.

"Suntem cu aproape trei săptămâni de momentul 24 Ianuarie. Nu se întrevede nicio scădere a numărului de infectări cu COVID-19. Prim urmare, vom fi constrânşi să funcţionăm după regula Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă atunci când rata de infectare e mai mare de 1,5. (...) Ştim cam ce măsuri trebuie să luăm pentru a putea răspunde acestor obligaţii impuse de CNSU, aşa că 24 Ianuarie a rămas aşa, un semn de întrebare, din punct de vedere al manifestărilor, dar nu şi din punct de vedere al sărbătorii. Data de 24 Ianuarie rămâne sărbătoare naţională dedicată Unirii Principatelor Române, Iaşiul fiind oraşul promotor al celor trei uniri. Chiar dacă nu vom organiza manifestări aşa cum era înainte de pandemie, ne-am fi dorit să organizăm spectacole de muzică populară, o manifestare populară în Piaţa Unirii, la care să participe şi personalităţile de astăzi, şi Hora Unirii care era organizată după depunerea de coroane", a spus primarul.

“Valul cinci vine şi vine repede. Haideţi să ne vaccinăm ca să nu umplem ATI-urile de bolnavi şi să dăm apoi vina pe autorităţi. Sunt vaccinuri, sunt centre de vaccinare. Uitaţi-vă şi la mine, sunt vaccinat în toate sensurile, şi politic şi nepolitic, şi sanitar şi uitaţi că sunt în picioare“, a mai declarat Mihai Chirica.

Conform edilului, pe 24 Ianuarie, în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a marca 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească, se vor depune jerbe şi coroane de flori la ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza, iar la Mănăstirea "Trei Ierarhi" va fi oficiat un Te Deum urmat de depunere de jerbe şi coroane de flori la mormântul domnitorului, aflat în interiorul lăcaşului de cult.

Tot atunci vor fi organizate evenimente culturale la Muzeul Municipal "Regina Maria", la Palatul Roznovanu, unde se află sediul Primăriei Iaşi, şi la Palatul Culturii.

Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească, numită şi Mica Unire, a avut loc la data de 24 ianuarie 1859.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.