Ministrul de Interne Mihai Fifor a spus că se va lua măsuri profunde și a dat curs solicitării lui Alexandru Cumpănașu, care a cerut un raport al persoanelor dispărute din 1990 până în prezent.
„Sunt devastat de ce s-a întâmplat cu Alexandra și am vrut să-l asigur pe Alex de toată durerea noastră și de tot sprijinul nostru pe care putem să-l dăm în momentul de față, preluând de la Alex ideile sale și sunt idei foarte pertinente. O parte din ele se regăsesc și în ceea ce ne-am propus să facem, adică măsuri profunde ce trebuie luate în cadrul MAI. I-am promis că vom ține legătura în permanență. (...) Sunt lucruri punctuale pe care le-am discutat. Vom merge pe firul persoanelor dispărute, dacă este nevoie, până în 1990, astfel încât să vedem ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. Am avut o discuție și cu dna prim-ministru la Guvern în ora care a trecut, am mai punctat câteva lucruri. Dna prim-ministru are câteva solicitări pe care o să vi le comunice domnia sa. (...) Concluzia este aceeași. Nu rămâne în sistem nimeni care nu înțelege să-și facă datoria ca la carte”, a spus Fifor.
Comentează