Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni - Fostul sportiv se luptă de zece ani cu cancerul

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-12-2024

Actualizat: 06-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video


Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 55 de ani, a fost internat la Spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se lupttă de zece ani cu cancerul, au declarat surse medicale pentru News.ro.

Leu este acum în stare stabilă.

El a mai fost internat de urgennţă din cauza complicaţiilor în luna mai. Atunci, el anunţa pe Facebook că este pe mâini bune şi că se gândeşte să revină la curse.

În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri