DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputatul PNL Mihai Voicu a fost condamnat la 3 ani de închisoare

mihai voicu

ÎCCJ l-a condamnat, joi, la 3 ani de închisoare cu suspendare și termen de 5 ani de încercare pe deputatul PNL Mihai Voicu, fost ministru.

Decizia nu este definitivă.

Mihai Voicu a fost ministru delegat pentru coordonarea SGG în 2004-2006 și ulterior ministru pentru relația cu Parlamentul, în cabinetul Tăriceanu.

Potrivit rechizitoriului DNA:

  • În perioada ianuarie – aprilie 2012, inculpatul Voicu Mihai Alexandru, în calitate de președinte al unei organizații județene de partid și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, beneficiind de ajutorul inculpatului Mogoș Dan Lucian Ștefan, și-a folosit influența și autoritatea determinate de funcțiile deținute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuții individuale.
  • Concret, „donațiile” respective condiționau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susținerea politică pentru ocuparea unei funcții de conducere într-o instituție publică.
  • Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizației de partid au fost determinați să remită diverse sume de bani (între 5.000 – 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei.
  • Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiți la achiziționarea de materiale promoționale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012. Din această sumă, în realitate au fost folosiți în scopul menționat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însușiți de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA.

Citește și: Ioan Oltean, la DNA: Berceanu a fost cel mai deștept dintre noi toți / VIDEO .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.