Mihai Weber (PSD Gorj): Am votat pentru un preşedinte care să asigure echilibrul şi stabilitatea tuturor românilor

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 24-11-2024

Actualizat: 24-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru un preşedinte care să asigure echilibrul şi stabilitatea tuturor românilor.

"Am votat pentru un preşedinte de care România are nevoie, (...) un preşedinte care, în primul rând, trebuie să-i reprezinte pe toţi românii, un preşedinte care nu trebuie să dezbine, ci trebuie să asigure echilibrul şi stabilitatea tuturor românilor. Cred că sunt cele mai importante alegeri din ultimii 30 de ani pentru România, pentru că, în momentul de faţă, vedem că România are nevoie de stabilitate, România are nevoie de dezvoltare şi de a fi reprezentaţi toţi românii aşa cum ar trebui. Sunt convins că românii au o şansă uriaşă acum de a da un preşedinte pe care şi-l doresc", a precizat Weber după ce şi-a exercitat opţiunea electorală, potrivit Agerpres.

Mihai Weber a votat la o secţie de la Liceul numărul 2 din municipiul Târgu Jiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri