Cu puţin înainte de alegerile parlamentare din Rusia, criticul deschis al Kremlinului Mihail Hodorkovski a avertizat asupra posibilităţii de falsificare a rezultatelor, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Nici membri ai opoziţiei şi nici observatori independenţi nu vor fi permişi, ambele fiind necesare pentru ca votul din 17-19 septembrie să fie un scrutin real, a spus Hodorkovski, care trăieşte în exil în Marea Britanie.
Alegerile nu vor reflecta ceea ce simte populaţia cu adevărat în legătură cu aparatul puterii "pentru că rezultatele votului vor fi falsificate", a declarat luni politicianul şi fostul magnat petrolier pentru postul de radio Eho Moskvî.
Directorul ştiinţific al institutului independent de votare Levada Center, Lev Gudkov, a deplâns faptul că nu a fost permisă publicarea de rezultate ale sondajelor de opinie, notează dpa.
Hodorkovski a mai spus că el însuşi nu va vota "pentru că este lipsit de sens".
Acesta, care are 58 de ani şi a petrecut mai mulţi ani în închisoare ca adversar al preşedintele Vladimir Putin, a mai adăugat că liderul de la Kremlin "scuipă" asupra votului pentru Duma şi că nu-i pasă cine câştigă pentru că parlamentul nu mai are nicio putere.
"Putin nu a admis la aceste alegeri pe niciun critic de-al său", a insistat el.
Ceea ce este decisiv este mai curând anul următorului scrutin prezidenţial, din 2024, a punctat Hodorkovski. Putin nu a precizat până acum dacă va candida din nou, dar nu se întrezăreşte niciun concurent.
La rândul său, Aleksei Navalnîi, disident încarcerat în acest moment, a solicitat, luni, pe Instagram un "vot inteligent", luna viitoare.
În acest sens, alegătorii ar trebui să opteze pentru alţi candidaţi, dar nu pentru candidaţii din partidul Kremlinului, Rusia Unită. Potrivit lui Navalnîi, un vot inteligent ar putea reuşi să elimine unul sau doi "deputaţi corupţi" din Duma.
În acelaşi timp, el s-a plâns că avocaţilor săi li s-a refuzat accesul la el, cu puţin timp înainte de alegeri.
Deja de câteva săptămâni, autorităţile ruse şi-au intensificat represiunea asupra "votului inteligent" susţinut pe internet, blocând mai multe site-uri.
Mihail Hodorkovski avertizează asupra posibilităţii de falsificare a rezultatelor alegrilor din Rusia
Explorează subiectul
Articole Similare

348
Blocaj total la negocierile de pace - Zelenski îi acuză pe americani: „Așa vedem noi prioritățile!”
348

32
Iran: Gardienii Revoluţiei încep exerciţii în strâmtoarea Ormuz
32

18
Moartea lui Alexei Navalnîi - Kremlinul respinge acuzațiile europenilor
18

559
MOL, pas strategic spre unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol din Africa
559

1.777
"Războiul" declarațiilor pe banii pentru români: Ministrul Dragoș Pîslaru și Adrian Câciu, schimb dur de replici în scandalul sumelor din PNRR : Nu există niciun risc de blocaj financiar
1.777

4.029
Zelenski se dezlănțuie împotriva rușilor: „Du-te dracului în Rusia!” / Ce a generat furia președintelui Ucrainei
4.029

91
Se prefigurează o campanie electorală murdară la Budapesta - Liderul opoziției solicită protejarea vieții private
91

3.658
Alertă: Zboruri anulate și redirecționate pe un aeroport din România - Zăpada a blocat pistele
3.658

2.582
Mărturii zguduitoare ale unei familii obligate de regimul de la Teheran să plătească glonțul cu care le-a fost executat fiul . „A murit ca alții să fie liberi”
2.582

105
Partizanii Atesh lovesc din nou forțele Moscovei: au incendiat o locomotivă în Oryol și au lovit logistica rusă spre Sumî
105

40
Energie verde pentru Europa - Cablu submarin între Maroc și Franța
40

73
Investigație: Rusia ar fi pregătit un plan de lovitură de stat în Senegal
73

3.504
Rachete nucleare rusești la granițele UE: „pregătiri pentru o posibilă escaladare a conflictului”, avertizează un politician
3.504

















Comentează