Kevin De Bruyne, fotbalistul belgian lui Manchester City, a anunţat că accidentarea pe care a suferit-o în meciul de marţi al echipei sale de club nu este una gravă, scrie miercuri site-ul radioteleviziunii RTBF, cu mai puţin de o lună înainte de startul EURO 2024, unde "diavolii roşii" vor fi printre adversarii României, potrivit Agerpres.
Kevin De Bruyne a dat asigurări la microfonul Sky Sports în legătură cu starea sa de sănătate. Suporterii lui City şi ai naţionalei Belgiei erau foarte îngrijoraţi pentru ce s-a întâmplat cu glezna mijlocaşului şi mai ales cu tendonul lui Ahile după intrarea dură a lui Pape Matar Sarr, fotbalistul lui Tottenham, în timpul partidei câştigate cu 2-0 de "cetăţeni". Belgianul a avut nevoie de schimbare, dar miercuri el a indicat că accidentarea sa este una uşoară.
"Cred că sunt bine, atunci m-a durut pentru că este glezna. Am simţit ca un junghi în momentul impactului, însă este doar o lovitură. Nu este nimic grav, va fi bine", a spus el.
Duminică se va vedea dacă mijlocaşul va fi titularizat de Pep Guardiola în meciul decisiv pentru câştigarea titlului. Manchester City va primi vizita lui West Ham United, iar de la aceeaşi oră rivala Arsenal Londra va juca acasă cu Everton.






























Comentează