Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mijlocaşul ofensiv Sebastian Mailat va evolua la Universitatea Cluj

steaua u cluj

Mijlocaşul ofensiv Sebastian Mailat (22 de ani) a devenit jucătorul Universităţii Cluj, acesta începând deja antrenamentele alături de noii săi colegi potrivit news.ro

Crescut de LPS Banatul, Sebastian este unul dintre cei mai talentaţi jucători ai generaţiei sale şi fost internaţional Under 21. A mai evoluat pentru ACS Politehnica Timişoara, CFR Cluj, formaţie în tricoul căreia a câştigat de două ori campionatul (2017-2018, 2018-2019), dar şi Supercupa României (2018-2019), iar în ultima perioadă a jucat sub formă de împrumut la Gaz Metan Mediaş.

El devine al şaselea transfer realizat în această iarnă de FC Universitatea Cluj, după fundaşul central Andrei Mureşan, mijlocaşul central Bogdan Barbu, mijlocaşul central / lateral dreapta Cătălin Ştefănescu, mijlocaşul central Dragoş Penescu şi fundaşul stânga Robert Neciu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.