Mike Pence salută revenirea în ţară a rămăşiţelor pământeşti a 55 de militari americani, ucişi în războiul din Coreea

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 02-08-2018

Actualizat: 02-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: The Daily Signal

Vicepreşedintele american Mike Pence a salutat revenirea acasă a rămăşiţelor pământeşti a 55 de militari americani care au murit în războiul din Coreea, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri, în Hawaii, numind evenimentul "o ocazie istorică", relatează DPA, potrivit Agerpres.

Rămăşiţele pământeşti au fost cedate săptămâna trecută, în urma acordului încheiat la Singapore între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un cu prilejul summitului de la 12 iunie. 

"Unii au numit războiul din Coreea războiul uitat. Astăzi însă dovedim că aceşti eroi nu au fost uitaţi niciodată. Astăzi băieţii noştri se întorc acasă", a spus Pence în cadrul ceremoniei de la baza militară Pearl Harbor-Hickam. 

Un avion al Forţelor aeriene americane a ridicat rămăşiţele soldaţilor din oraşul nord-coreean Wonsan şi le-a transportat într-o bază militară americană din Coreea de Sud vineri.

Citește și: Patru excursionişti, printre care un copil, au murit în urma unei viituri într-un canion din Corsica

Pence a spus că nu se cunoaşte identitatea soldaţilor, în timp ce media americane au relatat că a fost furnizată doar plăcuţa de identificare a unui câine. Experţii legişti vor examina acum rămăşiţele în tentativa de a-i identifica. 

"Astăzi, ei îi sunt cunoscuţi doar lui Dumnezeu. Dar în curând le vom şti numele. Şi vom spune poveştile lor de curaj", a afirmat Pence. 

În jur de 33.000 de soldaţi americani au murit în Războiul din Coreea din 1950-53, peste 8.000 fiind daţi dispăruţi. Între 1996 şi 2005 rămăşiţele a peste 220 de soldaţi au fost recuperate din Coreea de Nord, dar operaţiunea a fost sistată de SUA în 2005 din cauza unor preocupări de securitate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri