Una dintre cele mai puternice miliţii şiite din Irak sprijinită de Iran a avertizat, duminică, contra trimiterii de forţe arabe în Siria sau Irak, care ar "deschide porţile iadului", în comentarii vizând în mod clar ţările arabe sunite care au anunţat că s-ar putea alătura unei astfel de operaţiuni, relatează Reuters.
"Regatele arabe au încercat ca mercenarii Daesh să pună în aplicare planurile lor premeditate în Irak şi Siria, dar au eşuat", potrivit unui comunicat al Kataib Hezbollah, folosind un acronim arab pentru Statul Islamic.
Comunicatul îi cheamă pe "fiii lui Saud şi pe acei conducători care stau în spatele lor să nu-şi asume riscul şi să înveţe lecţia", referindu-se la familia conducătoare saudită.
Kataib Hezbollah, al cărei lider Abu Mahdi al-Mohandes conduce coaliţia formată în principal din miliţii şiite ce luptă contra militanţilor ultraradicali suniţi Stat Islamic alături de forţele regulate irakiene, a trimis combatanţi în Siria pentru a sprijini trupele preşedintelui Bashar al-Assad în războiul civil ce durează de cinci ani în ţară.
Duminică, Emiratele Arabe Unite (EAU) au declarat că sunt gata să furnizeze trupe terestre pentru a ajuta coaliţia militară internaţională împotriva Statului Islamic în Siria, cu condiţia ca aceste eforturi să fie conduse de Statele Unite.
Arabia Saudită, unul dintre statele arabe sunite din Golf, care se opune Statului Islamic, a anunţat săptămâna trecută că este gata să participe la orice operaţiune terestră în Siria dacă coaliţia condusă de SUA ce luptă contra militanţilor Statului Islamic decide să înceapă astfel de operaţiuni.
Ministrul sirian de externe a avertizat sâmbătă că Damascul va rezista la orice incursiune terestră pe teritoriul său şi îi va trimite acasă pe agresori in sicrie, aminteşte Reuters.AGERPRES
Milițiile șiite din Irak avertizează țările arabe: Vă vom trimite fiii în sicrie
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

556
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
556

1.078
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.078

2.034
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.034

3.375
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.375

2.529
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.529

961
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
961

41
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
41

8.681
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
8.681

3.589
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.589

64
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
64

7.340
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.340

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

5.253
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.253

















Comentează