Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Miliarde de fotografii de pe Facebook şi de pe alte pagini de internet au fost colectate de o companie din domeniul recunoaşterii faciale

O investigaţie realizată de publicaţia americană New York Times a dezvăluit că o companie din domeniul recunoaşterii faciale a colectat peste trei miliarde de imagini de pe reţele de socializare sau pagini online de prezentare a companiilor pe care le-a vândut unor agenţii responsabile de aplicarea legii prin intermediul unei aplicaţii bazate pe inteligenţa artificială, informează mashable.com.

Potrivit articolului din New York Times publicat la sfârşitul săptămânii trecute, Clearview AI, un start-up fondat cu o finanţare iniţială din partea lui Peter Thiel, membru în consiliul de administraţie Facebook, şi-a îmbogăţit baza de date pentru recunoaştere facială destinată organelor de poliţie şi altor entităţi prin intermediul Facebook, YouTube, Venmo şi a altor platforme în ciuda interdicţiei folosirii datelor în acest scop, informează agerpres.ro.

Citește și: Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Fondatorul companiei a declarat pentru NYT că ''Facebook ştie'' despre această practică de a extrage imagini de pe anumite site-uri. Site-uri precum Twitter nu permit roboţilor de indexare să preia conţinutul media publicat pe platformele sale, însă acest fenomen se produce din cauza reglementărilor permisive şi inconsecvente referitoare la instrumentele bazate pe inteligenţă artificială. Chiar dacă sistemele de recunoaştere facială au fost interzise în cadrul administraţiei locale din San Francisco, nu există o astfel de restricţie la nivel federal.

"Este o demonstraţie îngrijorătoare a pericolelor pe care le presupune tehnologia pentru recunoaştere facială în zilele noastre şi a nevoii urgente a legiuitorilor de a sista imediat folosirea acestei practici în aplicarea legii", a precizat Nathan Freed Wess, avocat în cadrul Uniunea pentru Libertăţi Civile din SUA (ACLU), într-o declaraţie transmisă prin e-mail.

Citește și: Solicitare urgentă către Ludovic Orban! Se cere ‘alungarea’ unui cunoscut ministru

"Poliţia nu ar trebui să aibă voie să ne ancheteze şi să ne pună sub învinuire folosind în mod secret o tehnologie nereglementată şi predispusă la erori oferită fără să fie testată de un start-up care a asamblat nesigur o bază de date de miliarde de imagini faciale ale unor americani obişnuiţi", a mai spus Wessler.

Clearview susţine că foloseşte doar imagini disponibile în mod public (şi informaţii de profil care au fost la un moment dat făcute publice chiar dacă, între timp, persoana respectivă şi-a schimbat setările contului) şi că nu încalcă nicio reglementare. Facebook a anunţat că va investiga modul în care această companie foloseşte datele colectate de reţeaua de socializare.

Citește și: Avocatul lui Dragnea răstoarnă situația, după ce Înalta Curte a respins eliberarea fostului lider PSD: Mai există cereri

Ziarista care a realizat investigaţia a testat chiar ea aplicaţia care a scos la iveală fotografii cu aceasta din urmă cu 10 ani. Chiar şi atunci când a avut faţa parţial acoperită, aplicaţia a depistat pe internet şapte imagini în care apărea ziarista.

Cu toate că actualii clienţi ai companiei sunt agenţii din domeniul aplicării legii, Clearview are în vedere planuri de a lucra cu ochelari de realitate augmentată şi dispozitive de purtat, mai precizează mashable.com.

Citește și: Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.