DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Miliardul Michael Bloomberg, fost primar al New Yorkului, ARUNCĂ 100 de milioane de dolari în publicitate online anti-Trump

amthirdpartyreport.com
Michael Bloomberg

Michael Bloomberg, fost primar al New Yorkului, nu a decis încă dacă va candida la alegerile prezidenţiale din SUA, dar a lansat vineri o campanie de publicitate online anti-Trump, în valoarea de 100 de milioane de dolari, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Miliardarul, pe locul opt în clasamentul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, a confirmat vineri într-o postare pe Twitter această campanie, anunţată în New York Times de consilierul său Howard Wolfson.

Citește și: Florin Iordache: Nu ne este rușine cu Viorica Dăncilă! O să vedeți în turul doi ce figură frumoasă va face

"Este unul dintre acele momente în care e nevoie de implicarea tuturor. Vom lupta împotriva lui Trump direct", a scris el.

Aceste reclame online, care nu îl prezintă pe Michael Bloomberg, ci se concentrează pe criticarea lui Donald Trump, ţintesc în special statele Arizona, Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin - patru state care ar putea vota deopotrivă un democrat şi un republican în 2020, şi prin urmare pot fi decisive pentru câştigarea scrutinului prezidenţial.

Fostul primar în vârstă de 77 de ani a făcut mai mulţi paşi în ultimele zile spre o candidatură pentru învestitura democrată, înregistrându-se drept candidat la prezidenţiale în statele Alabama şi Arkansas.

El a dat asigurări marţi că este "aproape" de a lua o decizie definitivă.

Fostul primar al New Yorkului între 2002 şi 2013, posesorul unei averi personale evaluate la peste 50 de miliarde de dolari, a cheltuit deja 100 de milioane de dolari pentru a susţine candidaţi democraţi la alegeri americane de mijloc de mandat din noiembrie 2018.

Posibila sa candidatură, care ar urma să influenţeze cursa pentru învestitura democrată ce numără deja 18 candidaţi, a stârnit reacţii foarte diferite.

Citește și: Dan Barna ‘a luat foc’- Ne-au otrăvit trecutul, ne compromit prezentul și ne anulează viitorul .

Unii afirmă că averea sa, calităţile de om de afaceri 'self-made man' şi de portdrapel al luptei împotriva schimbărilor climatice îl fac cel mai puternic contracandidat al lui Trump.

Însă alţii, în special cei care sunt de partea unor candidaţi plasaţi foarte la stânga precum Elizabeth Warren sau Bernie Sanders, îl consideră ca reprezentând teama miliardarilor pe care ei vor să îi taxeze puternic pentru a reduce inegalităţile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.