Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul de Externe intervine în cazul familiei de români din Norvegia

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Oslo, cunoaşte şi monitorizează cu atenție situația familiei cetățeanului român ai cărui cinci copii minori au fost preluaţi de către autorităţile de protecție a copilului din Norvegia, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Citește și: Sute de români protestează împotriva Norvegiei la București. Care e nemulțumirea/ foto

În acest sens, misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin și asistență consulară. De asemenea, Ambasada a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe și din Parlamentul Norvegiei.

Părinții minorilor au angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluţionarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorității părintești asupra celor 5 copii.

Vezi și: Au recitat o poezie de la Biserică şi le-au luat copiii: Drama trăită de un român în Norvegia / FOTO

În România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie despre acest caz şi a organizat consultări interinstituţionale pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie la nivel bilateral.

Având în vedere solicitarea expresă a familiei în cauză de a se evita mediatizarea detaliilor cazului, MAE nu este în măsură să ofere informații suplimentare.

Ambasada României la Oslo urmărește îndeaproape evoluția cazului şi este pregătită în continuare să ofere asistență consulară necesară, în limitele competențelor legale și cu respectarea cadrului legislativ norvegian, care cuprinde dispoziții și norme procedurale specifice, diferite de legea română, în ceea ce privește domeniul protecției drepturilor copilului.

Vezi și: Cazul românilor lăsaţi fără copii de statul norvegian: Cum acţionează Ministerul de Externe

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.