Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Dezvoltării: Plăţi de peste 314 milioane de lei, pentru investiţii realizate prin PNDL

www.gazetadenavodari.ro
Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, miercuri, suma de 314.033.392,75 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 359 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), potrivit news.ro.

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 55.700.351,46 lei pentru 68 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 258.333.041,29 lei pentru 291 de proiecte de investiţii, arată comunicatul de presă al MDLPA.

Sursa citată mai spune că situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://www.mdlpa.ro/pages/plati.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.