Ministerul Finanţelor a atras 150 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de joi

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 07-11-2025 15:55

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 150 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de joi, când a împrumutat 833 milioane de lei, la dobânzi de 6,76% pe an, respectiv 6,88% pe an, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark.

Valoarea nominală a celor două emisiuni suplimentare a fost de 75 milioane de lei, fiecare. Băncile au transmis oferte în valoare de 165 milioane de lei, respectiv de 110 milioane de lei, scrie Agerpres.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 945 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 7,745 miliarde lei, este cu 245 milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna octombrie a acestui an, de 7,99 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri