Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 180 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de joi, când a împrumutat peste 1,334 miliarde de lei, la dobânzi de 7,31% pe an şi, respectiv, 7,40% pe an, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark.
Valoarea nominală a celor două emisiuni suplimentare a fost de 75 de milioane de lei, respectiv 105 de milioane de lei. Băncile au transmis oferte în valoare de 320 milioane de lei, respectiv de 245 milioane de lei, potrivit Agerpres.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna aprilie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 930 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 7,63 de miliarde de lei, este cu 1,71 miliarde lei mai mare faţă de cea care a fost programată în martie, de 5,92 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Comentează