Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Finanţelor a atras, joi, aproape un miliard de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 982 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Astfel, MF a atras 317 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 29 de luni, la un randament mediu de 7,27% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 372 milioane de lei, potrivit Agerpres.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.

De asemenea, ministerul a atras 665 de milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni, cu o maturitate reziduală la 158 de luni, la un randament mediu de 7,99% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,138 miliarde lei.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna martie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 720 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,920 de miliarde de lei, este cu 245 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în februarie, de 5,675 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.