Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Fondurilor Europene a publicat proiecte ale Acordului de Parteneriat și ale Programelor Operaționale - Pentru ce vor fi folosiți banii de la UE

ioan marcel bolos

Pentru prima dată de când beneficiază de fonduri europene România a lansat în consultare publică Acordul de Parteneriat și Programele Operaționale pentru viitoarea perioadă de programare la termenul asumat, se anunță întrun comunicat de presă.

Ministerul Fondurilor Europene a publicat vineri, 31 iulie, proiecte ale Acordului de Parteneriat și ale Programelor Operaționale prin care România va atrage fondurile europene alocate pentru viitoarea perioadă de programare, 2021-2027.

„Este pentru prima oară când România are șansa de a putea absorbi finanțările europene încă din primul an al viitorului exercițiu financiar, adică din 2021. Am promis și din nou am făcut: am lansat în consultare publică toate proiectele Programelor Operaționale pentru viitorul Cadru Financiar Multianual. Ministerul Fondurilor Europene acordă o atenție sporită principiului parteneriatului în procesul de elaborare a documentelor programatice în urma căruia va rezulta forma finală a acestor documente ce vor defini România viitorului”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Acordul de Parteneriat și Programele Operaționale pentru perioada 2021-2027 au fost consolidate în urma unui proces intens de consultare inter-instituțională, negocieri informale cu Comisia Europeană, precum și pe baza unei valoroase contribuții din partea partenerilor socio-economici relevanți.

Documentele în consultare publică până la data de 21 august 2020 pot fi consultate aici:

• Acordul de Parteneriat 2021-2027, primul draft

• Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027, primul draft

• Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027, primul draft

• Programul Operațional Transport 2021-2027, primul draft

• Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027, primul draft

• Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, primul draft

• Programul Operațional Sănătate 2021-2027, primul draft

• Programele Operaționale Regionale 2021-2027, primele draft-uri

• Programul Operațional Asistență Tehnică 2021-2027, primul draft

• Programul Operațional Tranziție Justă 2021-2027, primul draft.

Comentariile, observațiile sau propunerile pe marginea documentelor pot fi transmise la adresa de e-mail parteneriat.programare@fonduri-ue.ro.

Totodată, având în vedere consolidarea cadrului partenerial pentru programarea 2021-2027, Ministerul Fondurilor Europene face publice principiile, valorile și noțiunile de conduită privind parteneriatul, conform Codului național de conduită privind parteneriatul pentru fondurile europene aferente Politicii de Coeziune.

Atât organizarea cadrului partenerial 2021-2027, cât și consultarea publică pe marginea documentelor programatice sunt menite să asigure înglobarea opiniilor necesare din partea celor mai relevanți actori, cu experiență în diferite domenii economice, astfel încât noile documente programatice să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor și ale economiei.

Simplificarea mecanismelor de accesare a fondurilor europene, transparența, echitatea și relevanța investițiilor pentru dezvoltarea socio-economică a țării reprezintă obiective de bază în actuala etapă de programare a fondurilor europene 2021-2027.

Toate documentele de programare aferente viitorului exercițiu financiar multianual sunt publicate pe site-ul MFE la următorul link: http://mfe.gov.ro/minister/perioade-de-programare/perioada-2021-2027/.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.