Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) va avea rol de avocat al celor cinci oraşe din România aflate în procedura de infringement pentru depăşiri repetate ale valorilor de dioxid de azot (NOx), potrivit ministrului de resort, Costel Alexe, notează Agerpres.
"Cazul Bucureştiului este, de departe, cel mai grav. Capitala are deja un verdict de condamnare de către Curtea Europeană de Justiţie pentru depăşirile la PM10. Am solicitat oficial Primăriei Generale să ne transmită cât mai repede un plan de urgenţă pe termen scurt, cu măsuri capabile să claseze verdictul Curţii. Deocamdată nu am primit niciun răspuns, deşi orice întârziere a PMB (Primăria Municipiului Bucureşti - n. r.) poate costa România o nouă procedură de infringement pentru PM10, de data aceasta cu sancţiuni. De săptămâna trecută, Bucureştiul este sub procedură de infringement şi pentru depăşirile de dioxid de azot, alături de alte patru oraşe din ţară: Braşov, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Procedura de infringement împotriva Bucureştiului vine ca urmare a depăşirii valorilor limită anuale la dioxidul de azot timp de 8 ani consecutivi, respectiv din 2010 până în 2018, inclusiv. Media depăşirilor celorlalte patru oraşe este de trei ani, cu concentraţii peste limitele anuale admise. În lunile următoare, vom acţiona ca avocaţi ai tuturor acestor oraşe, iar răspunsul ministerului care va fi transmis Comisiei Europene va fi elaborat din soluţiile celor cinci autorităţi locale. Este foarte important ca fiecare dintre acestea să înţeleagă rolul pe care îl au în lupta cu poluarea aerului din oraşe care acţionează asupra populaţiei cel puţin ca o pandemie tăcută", a declarat oficialul, într-o dezbatere de specialitate, organizată marţi.
Acesta a adăugat că niciun oraş dintre cele cinci nu-şi mai permite să piardă vreo zi, "mai ales că termenul de 2022, care apare în aproape toate planurile de îmbunătăţire a calităţii aerului ale oraşelor, este considerat de Comisia Europeană ca fiind mult prea îndepărtat".
Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, transmis AGERPRES, în ceea ce priveşte scrisoarea de punere în întârziere a României pentru depăşirile valorilor limită anuale ale dioxidului de azot, aceasta reprezintă faza pre-contencioasă în relaţia cu Comisia Europeană (CE).
Astfel, în această etapă, fiecare oraş dintre cele cinci implicate în procedura de infringement trebuie să urgenteze finalizarea planurilor de calitatea a aerului sau revizuirea acestora, în funcţie de observaţiile din scrisoarea de întârziere a Comisiei.
Ministerul Mediului va convoca întâlniri între echipele tehnice ale autorităţii şi cele ale administraţiilor locale pentru elaborarea răspunsului ţării noastre la toate solicitările de informaţii din scrisoarea de întârziere a forului european.
Comisia Europeană a decis, pe data de 14 mai, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere prin care-i acordă patru luni pentru a lua măsurile necesare pentru rezolvarea deficienţelor cu privire la calitatea aerului constatate de Executivul comunitar.
Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement, iar dacă autorităţile române nu rezolvă problemele privind poluarea aerului, forul european poate decide să trimită un aviz motivat.
"Comisia Europeană cere României să respecte cerinţele Directivei 2008/50/ECon referitoare la calitatea aerului înconjurător, un aer mai curat pentru Europa şi o evaluare fiabilă, şi să informeze opinia publică şi să raporteze în privinţa gravităţii poluării aerului. În special, România nu a reuşit să respecte limitele maxime admise de dioxid de azot (NO2 ) în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, şi nu a luat măsurile adecvate pentru a păstra cât mai scurte posibile perioadele în care s-au înregistrat depăşiri, precizează Executivul comunitar. De asemenea, Comisia Europeană caută să clarifice monitorizarea adecvată a concentraţiilor de dioxid de azot (NO2) în Bucureşti. Concentraţiile ridicate de dioxid de azot pun în pericol sănătatea oamenilor", precizează sursa citată.
Pe de altă parte, pe 30 aprilie 2020, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a publicat Hotărârea privind condamnarea României pentru nerespectarea Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa.
Documentul se referă la depăşiri ale limitelor maxime admise pentru PM10, în Bucureşti, în perioada 2007 - 2016, dar şi la problemele pe care le înregistrează ţara noastră în procesul de combatere a poluării
Ministerul Mediului va fi avocatul celor cinci oraşe aflate în procedura de infringement (Costel Alexe)
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

178
Cât timp s-ar putea descurca România, pe cont propriu, dacă nu am mai avea de unde să importăm benzină și motorină
178

25
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Solicit urgent scăderea accizelor la carburanți!
25

2.117
Schimbare surpriză în legea șomajului: cine poate primi până la 27.000 de lei de la stat
2.117

117
Petrişor Peiu îl apără pe premierul Bolojan și demască "jocurile politice meschine" ale PSD: "Argumente preluate de la AUR"
117

90
Diana Buzoianu anunță continuarea reformelor la Romsilva: Umrează reorganizarea ocoalelor silvice locale
90

3.678
VIDEO Mai vin și vești bune de la Guvern: Victorii importante pentru România pe ”frontul” PNRR-ului
3.678

1.094
Nicușor Dan anunță planuri de afaceri pe Apărare, cu Polonia, după vizita la Nawrocki
1.094

1.693
Lupta USR cu păcănelele se fâsâie: Fritz anunță că le lasă să funcționeze la Timișoara, dar în zone speciale
1.693

11.938
Oana Țoiu reacționează după ce a fost acuzată că nu a lăsat-o fiica lui Victor Ponta să plece din Dubai: Nu ministrul trebuie să decidă cine are locuri mai în față
11.938

3.754
VIDEO Bogdan Ivan taie din profiturile companiilor și protejează românii: România, măsură luată în premieră de o țară din UE!
3.754

2.439
VIDEO Ilie Bolojan anunță marele plan, alături de Bogdan Ivan: Lucrăm ca să scădem prețul energiei
2.439

4.414
VIDEO Bolojan vine cu vestea așteptată de milioane de români: Ce se întâmplă cu facturile la energie până în 2027
4.414

2.678
Daniel Băluță, atac extrem de virulent la adresa primarului Capitalei: baronul Ciucu și armata lui de drone kamikaze luptă pentru a-i jefui pe bucureșteni
2.678

















Comentează