DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministerul Muncii, modificări MAJORE în proiectul Legii pensiilor: toți pensionarii sunt vizați/SURSE

Proiectul Legii Pensiilor, care a intrat în august în dezbatere, a suferit câteva modificări, în urma discuțiilor cu sindicatele, care s-au purtat recent în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT). Una dintre modificări se referă la majorarea Valorii Punctului de Referință (VPR).

Citește și: Situație INCREDIBILĂ în care a ajuns Elena Udrea: prima decizie luată după arestare/DOCUMENT

Surse din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS) au precizat, pentru Mediafax, care sunt principalele modificări care s-au făcut la Legea Pensiilor – act normativ care a intrat în dezbatere publică în luna august.

Astfel, în urma ședinței care a avut loc recent în cadrul CNT, reprezentanții MMJS și cei ai sindicatelor au convenit să facă mai multe modificări.

Una dintre acestea se referă la Valoarea Punctului de Referință (VPR) care se va majora și în funcție de „creșterea reală a câștigului salarial brut realizat”.

Potrivit surselor Mediafax, propunerea a fost preluată astfel: „Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referință se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat”.

O altă modificare se referă la comisionul de 0,5 % pe care administratorii fondurilor de pensii trebuie să-l achite către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Proiectul Legii Pensiilor prevedea, încă din formă pusă în dezbatere publică, ca din 2021, administratorii Pilonului II de pensii să plătească un comision de 0,5% către Casa de Pensii.

„În condiţiile în care Casa Naţională de Pensii face toată operaţiunea de colectare a banilor, de transfer, absolut totul, este normal să ia măcar 0,5% din acest procent de transfer, care este de 2,5%. Atenţie, nu vor fi afectate pensiile celor care sunt la Pilonul II, acesta se ia din comision", explica, în luna august, Olguţa Vasilescu.

După dezbaterea publică, s-a solicitat să se specifice clar în lege că acest comision nu va fi suportat de salariat.

„Comisionul de 0,5% aplicat lunar asupra sumei totale ce face obiectul operațiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat privat se suportă din veniturile administratorilor”, se arată în modificarea proiectului.

De asemenea, potrivit surselor MEDIAFAX, o altă modificare se referă la reducuerea vârstei de pensionare pentru cei care muncesc în condiții deosbite. Astfel, pentru un an realizat în condiții deosebite, vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru un an realizat în condiții speciale vârsta se reduce cu 6 luni.

O altă modificare prevede o majorare cu 25% a punctajelor lunare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare ca nevăzător.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.