Ministerul Muncii organizează a doua ediție a Târgului de Oferte de Formare pentru adulți

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 20-10-2025 08:16

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, în calitate de Coordonator naţional al Agendei Europene pentru Învăţarea în Rândul Adulţilor, organizează luni a doua ediţie a Târgului de Oferte de Formare, un eveniment dedicat adulţilor care doresc să îşi dezvolte competenţele profesionale şi personale.

Evenimentul va reuni peste 20 de furnizori de formare profesională, centre de formare, centre de evaluare a competenţelor cu o ofertă de peste 530 programe de formare, în domenii diverse, de la inteligenţă artificială şi securitate cibernetică la programe pentru sectorul Horeca, modă, sănătate etc.

Conform unui comunicat al MMFTSS, în cadrul târgului, participanţii vor avea ocazia să interacţioneze direct cu furnizorii, să obţină informaţii detaliate despre programele disponibile şi să descopere oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională.

"Schimbările accelerate de pe piaţa muncii determinate de evoluţiile tehnologice, digitalizare, automatizare, migraţie şi schimbări demografice impun o adaptare permanentă a competenţelor. Dobândirea de noi cunoştinţe şi actualizarea celor existente sunt baza dezvoltării profesionale şi a productivităţii muncii", subliniază organizatorii.

Târgul de oferte de formare va avea loc la Biblioteca Naţională, în intervalul orar 10:00-13:00.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului "Împuternicirea adulţilor prin formare de competenţe în România"- MAEST RO (Making adults empowered by skills training in Romania) finanţat din programul ERASMUS+.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri