Ministerul Transporturilor vrea să schimbe strategia de privatizare a CFR Marfă

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 18-06-2015

Actualizat: 18-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Transporturilor vrea sa schimbe strategia de privatizare a CFR Marfa, astfel încât sa vânda pe bursa 51% din actiunile companiei, potrivit secretarului de stat în institutie Iulian Matache.

"Este o discutie în care propunem o noua solutie de privatizare, respectiv listarea pe bursa, este o solutie mult mai clara care nu lasa loc la interpretari, este transparenta, si atunci nu vor mai fi niciun fel de probleme", a spus Matache, potrivit Mediafax.

În februarie, premierul Victor Ponta a anuntat reluarea procesului de privatizare a companiei CFR Marfa, subiect asupra carora autoritatile române au convenit cu reprezentantii FMI si ai Comisiei Europene.

Privatizarea ar urma sa fie finalizata anul viitor, termenul fiind agreat cu institutiile internationale.

Guvernul a încercat în 2013 sa privatizeze CFR Marfa, prin vânzarea a 51% din titluri, însa procesul nu a fost finalizat, inclusiv pe fondul disputelor între presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta. Seful Guvernului a cerut atunci ca vânzarea companiei sa fie reavizata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, condus de Basescu, iar presedintele a solicitat ca Ponta sa îsi asume raspunderea pentru privatizare.

În iunie 2013, compania GFR, controlata de omul de afaceri Gruia Stoica, fusese declarata câstigatoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni.

Tranzactia nu a fost finalizata însa, deoarece unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu s-a putut pronunta, din lipsa de timp, pâna la termenul limita.

Dupa esecul privatizarii, Guvernul s-a angajat fata de FMI la o restructurare agresiva a companiei CFR Marfa, fiind decisa disponibilizarea a 2.500 de angajati, reprezentând circa 30% din numarul total de personal.

Compania CFR Marfa, controlata de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfa din România, cu o cota de piata de peste 50%.

Afacerile companiei au scazut cu 14% în primele trei luni din acest an, la 182 milioane lei (41 milioane euro), de la 213 milioane lei în perioada similara din 2014.

Annul trecut, transportatorul feroviar de marfa a înregistrat profit, pentru prima data în ultimii sase ani, raportând însa un câstig redus, de sub un milion de lei, dupa pierderi de peste 1,6 miliarde lei în intervalul 2009 - 2013.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri