Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Miniştrii de interne din statele membre ale Uniunii Europene se vor reuni la Innsbruck pentru a dezbate planul comun privind migranţia

http://www.dailymail.co.uk/
refugiati

Miniştrii de interne din ţările membre ale Uniunii Europene se reunesc joi, în cadru informal, în oraşul austriac Innsbruck pentru a analiza mai detaliat ideea creării unor noi tipuri de centre pentru migranţi, relatează dpa, informează Agerpres.

Acordul convenit de liderii statelor UE în luna iunie include propunerea de creare a unor centre de debarcare în regiuni precum Africa de Nord pentru migranţii salvaţi în Marea Mediterană, precum şi înfiinţarea unor centre de primire pe teritoriul european.

Joi dimineaţa, înaintea reuniunii informale de la Innsbruck organizate de preşedinţia austriacă a Consiliului Uniunii Europene, ministrul de interne italian Matteo Salvini se va întâlni cu omologii săi din Germania şi Austria, Horst Seehofer şi Herbert Kickl, pentru a discuta despre modalităţile de a închide ruta de migraţie care traversează Mediterana.

Vezi și: Marea Britanie joacă DUR - Amendă URIAȘĂ pentru Facebook, în scandalul Cambridge Analytica

În urmă cu câteva săptămâni, Italia a decis să nu mai autorizeze intrarea navelor umanitare cu migranţi în porturile sale, iar Matteo Salvini doreşte să extindă această blocadă şi asupra navelor care participă la operaţiunile de salvare oficiale ale UE.

Anterior în cursul acestei săptămâni, Herbert Kickl a propus ca refugiaţii să nu primească permisiunea de a completa cererile de azil în UE, în ambasadele UE şi în viitoarele centre de debarcare pentru migranţii salvaţi pe mare.

În schimb, UE ar putea alege cei mai vulnerabili refugiaţi în taberele din apropierea regiunilor marcate de crize.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.