Câteva sute de persoane, printre care miniştrii Liviu Pop şi Victor Negrescu, au fost prezente, vineri dimineaţa, la ceremonialul depunerilor de coroane la statuia lui Ionel Brătianu din faţa Palatului Administrativ din Alba Iulia, ce marchează începutul manifestărilor organizate în "Oraşul Marii Uniri" de Ziua Naţională a României, informează agerpres.ro.
Festivităţile au debutat prin intonarea Imnului Naţional, fiind depuse coroane de flori, în acordurile Imnului Eroilor, din partea Preşedinţiei, reprezentată de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, a Senatului, Camerei Deputaţilor şi a Guvernului, reprezentat de ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, şi de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
Coroane de flori au fost depuse şi din partea Instituţiei Prefectului şi a Consiliului Judeţean Alba, a Primăriei Municipiului Alba Iulia, Academiei Române şi ASTRA, precum şi din partea partidelor politice. PMP este reprezentat la Alba Iulia de preşedintele executiv, Eugen Tomac.
Festivităţile vor continua la Alba Iulia cu depuneri de coroane la statuia lui Iuliu Maniu, busturile primilor suverani ai României Mari, Ferdinand şi Maria, aflate în faţa Catedralei Reîntregirii, şi la statuia ecvestră a primului unificator al celor trei provincii româneşti, Mihai Viteazul.
Nu va lipsi din program nici momentul primirii la Sala Unirii a Soliilor din Cetăţile de Scaun, urmat de un Te Deum la Catedrala Încoronării.
Unul din cele mai aşteptate evenimente este Defilarea militară pe Bulevardul "1 Decembrie 1918", care va încheia partea oficială a programului.
"Festival de România", titulatura sub care se desfăşoară manifestările organizate la Alba Iulia în cinstea Zilei Naţionale, va continua cu spectacolul educativ pentru copii "Hai la masă! cu Gaşca Zurli", "Marea Unire a Bucătarilor" - cu chef Cătălin Scărlătescu şi cu spectacolul "Cânt şi suflet românesc", susţinut de cunoscuţi artişti - Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Mirela Mănescu, Ioan Bocşa, Ionuţ Fulea şi Grupul vocal "Suflet de român", Sava Negean Brudaşcu, Cornel Borza, Oana Bozga, Ina Todoran, Ovidiu Homorodean, Bogdan Toma, Leontina Fărcaş etc.
Seara, de la ora 18,00, va avea loc un Concert Extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României cu Orchestra "Philarmonia" Bucureşti.
Deschiderea festivă a "Anului Centenar" va avea loc la ora 19,00, când este programat şi un spectacol de artificii. După spectacolul de artificii intitulat "Autentic românesc", de la ora 19,00, trupele Iris, Compact şi Holograf vor susţine, în aer liber, concertul "Ca pe vremuri". În încheiere, este programat un spectacol de lasere, intitulat "Rapsodia luminii".
Bugetul alocat manifestărilor organizate la Alba Iulia se ridică la 650.000 de lei, bani proveniţi de la Consiliul Local Alba Iulia.
Miniştrii Liviu Pop şi Victor Negrescu, la manifestările organizate la Alba Iulia de 1 decembrie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.219
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
2.219

1.836
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
1.836

2.039
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.039

2.007
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.007

52
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
52

90
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
90

811
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
811

170
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
170

48
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
48

3.188
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.188

1.576
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.576

3.777
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.777

2.912
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.912
















Comentează