Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministru israelian, atac la Biden: Dacă Trump era la putere, conduita SUA ar fi fost complet diferită/ Netanyahu intervine

BBC
sua israel

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a replicat duminică la criticile unui ministru care a catalogat drept insuficient ajutorul Washingtonului, salutându-i pe "prietenii americani" dar amintind în acelaşi timp că Israelul ia "propriile decizii", relatează AFP.

"Nu avem nevoie de ajutor să gestionăm relaţiile noastre cu SUA şi comunitatea internaţională", a declarat el pe marginea unei reuniuni a cabinetului său de război de la Tel Aviv.

"Luăm propriile noastre decizii, inclusiv în cazul în care nu există un acord cu prietenii noştri americani", a adăugat el, afirmând că Israelul apreciază "mult" ajutorul american, "susţinerea în termeni de armament, în instituţiile internaţionale, trimiterea de trupe în regiune".

Biden, criticat dur de un ministru israelian

Afirmaţii care par să-i răspundă ministrului israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, care a denunţat într-un interviu către Wall Street Journal, duminică, politica în regiune a preşedintelui american Joe Biden.

"În loc să ne aducă toată susţinerea sa, Biden se ocupă de furnizarea de ajutor umanitar şi de carburant (în Gaza), care merge la Hamas", a spus Ben Gvir.

"Dacă (Donald) Trump era la putere, conduita SUA ar fi fost complet diferită", a adăugat el.

SUA, principalul aliat al Israelului, ținta criticilor în lumea arabă

SUA, principalul aliat al Israelului, sunt criticate în lumea arabă, dar şi pe plan intern, pentru sprijinul lor neabătut militar şi diplomatic pentru Israel. Washingtonul afirmă totuşi că vrea să diminueze consecinţele războiului asupra civililor din Fâşia Gaza.

Washingtonul a anunţat săptămâna trecută sancţiuni împotriva a patru colonişti israelieni acuzaţi de violenţe împotriva palestinienilor în Cisiordania ocupată. Ministrul israelian al securităţii naţionale trăieşte el însuşi într-o astfel de colonie israeliană.

Polemica intervine în contextul în care secretarul de stat american, Antony Blinken, aşteptat în regiune în zilele următoare, ar urma să facă presiune pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas şi de aliaţii săi, în schimbul unei pauze în ofensiva israeliană în Gaza, potrivit Departamentului de Stat.

Potrivit autorităţilor israeliene, 132 de ostatici continuă să fie sub controlul Hamas, din care 27 ar fi morţi.

Blinken se va deplasa în Qatar şi Egipt, mediatori ai crizei, precum şi în Israel, Cisiordania şi în Arabia Saudită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.