Ministrul Econoomiei, Radu Miruţă (USR), declară, duminică, despre rezultatul la alegerile locale parţiale pentru Primăria Capitalei, unde candidatul USR Cătălin Drulă s-a clasat, potrivit rezultatelor parţiale, pe locul 4, că pe bună dreptate va fi întrebat de scorul obţinut de USR iar rezultatul îi responsabilizează să se analizeze intern mai mult decât au făcut-o până acum.
”Am speranţa că alături de guvernul Bolojan, alături de preşedintele Nicuşor Dan, domnul Ciucu nu se va feri de bătăliile complicate pentru rezultatul corect”, a mai spus Miruţă despre câştigătorul scrutinului, Ciprian Ciucu.
”Îl felicit pe Ciprian Ciucu pentru victoria din această seară şi îi doresc putere de muncă în faţă provocărilor care-i vor veni în cascadă în zilele următoare! Bucureştiul este un oraş cu un potenţial imens şi merită tot ce-i poate oferi mai bun un om politic!
Dar, mă încearcă şi un alt gând. Avem multă treaba de făcut! Cine? Noi cei care ne-am asumat că suntem oameni politici pro europeni. O prezenţă la vot de doar 30% în Bucureşti, la alegerile locale, chiar şi parţiale, ar trebui să îngrijoreze orice om politic responsabil!”, a scris Radu Miruţă pe Facebook.
Ce mai spune Radu Miruță
Ministrul Economiei a precizat că are speranţa că ”alături de guvernul Bolojan, alături de preşedintele Nicuşor Dan, Ciprian Ciucu nu se va feri de bătăliile complicate, pentru rezultatul corect”.
”Nu sunt din Bucureşti, dar sunt inginer de profesie şi nu mă pot abţine să nu mă uit la cifre. Şi prezenţa la vot din Bucureşti îmi arată că noi, oamenii politici, indiferent de partidul din care facem parte, nu reuşim să le transmitem suficientă încredere cetăţenilor pentru a-i determina să îşi exprime un drept democratic – votul”, a subliniat el.
Potrivit lui Miruţă, ”Guvernul Bolojan şi-a asumat măsuri deloc populare pentru a pune bugetul ţării în echilibru şi asta ştiu că vine la pachet cu nemulţumire, justificată”.
”Nu putem trece de această perioada complicată altfel decât împreună şi corect informaţi. Domnul preşedinte Nicuşor Dan ne-a arătat că nu se fereşte de adevărurile incomode dacă ele sunt spuse spre binele nostru al tuturor. Da, ştiu, politica românească este o sursă de permanentă supărare şi frustare pentru mulţi dintre cetăţenii acestei ţări, dar am încredere că noi, partidele politice proeuropene, vom reuşi să găsim resursă să mergem corect mai departe. O arată rezultatul votului de astăzi”, a menţionat Miruţă.
El a continuat: ”Pe bună dreptate voi fi întrebat de scorul obţinut de USR. Am două lucruri simple de spus: 1. Cătălin Drulă e un om de bună credinţă şi am toată convingerea că propunerea sa pentru Bucureşti a fost onestă. 2 Rezultatul ne responsabilizează să ne analizăm intern mai mult decât am făcut-o până acum”.






























Comentează