Ministrul Apărării cere desecretizarea ajutoarelor trimise de România în Ucraina: Vom discuta cu președintele

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 20-07-2025 12:25

Actualizat: 20-07-2025 15:25

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că va avea o discuție și cu președintele Nicușor Dan pentru a desecretiza ajutoarele trimise de România în Ucraina. El susține că România ajută constant Ucraina și nu vede motivul pentru care nu am anunța și populația ce armament se trimite sau ce bani se cheltuie.

”În fiecare lună, dar în mod constant, de când a început războiul din Ucraina, România ajută Ucraina. Și cu echipament și cu muniție. Până acum a fost o decizie de a nu fi făcute publice aceste ajutoare. E o discuție pe care o vom avea între guvern și președinție pentru a stabili cum vom face în viitor, dacă vom spune public. Eu cred că putem să spunem, sunt lucruri cu care i-am ajutat și îi ajutăm în continuare, destul de frecvent, pe ucraineni”.

„Armata română este singura armată din afara Statelor Unite care antrenează piloți de F-16 la Fetești. Sunt piloți ucraineni care au completat acest stagiu de pregătire și sunt alții care sunt în curs de antrenamente. Este un acord pe care îl avem cu partenerii NATO de a continua să ajutăm”, subliniază Moșteanu.

Moșteanu: Armata nu va fi obligatorie, dar avem nevoie de o rezervă voluntară mai mare

El a adăugat că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România, dar ar trebui ca țara să aibă o rezervă voluntară mai mare.

„Avem o armată de profesioniști, o armată bună trebuie să fie o armată de profesioniști, dublată de o rezervă a armatei ca în toate țările NATO. Aici este o discuție pe care am mai ridicat-o în spațiul public, o discuție mai veche, pe lângă rezerva operațională pe care o are armata română, discutăm de posibilitatea formării unei rezerve voluntare. Avem deja, pe o lege mai veche din anii trecuți, o rezervă voluntară de 4.700 de oameni. Ne uităm la a crește această rezervă voluntară”, spune ministrul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri