Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Apărării explică 'interesele imobiliare', care erau la un pas de a distruge Institutul Cantacuzino

Twitter
Vasile Dîncu

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a vorbit într-un interviu acordat News.ro despre planurile de dezvoltare pentru Institutul Cantacuzino, Institut aflat în subordinea ministerului. Vasile Dîncu spune că ar fi nevoie de un parteneriat public-privat cu o fabrică de medicamente astfel încât produsele omologate aici să poată fi produse în serie. De asemenea, Ministrul Apărării precizează că este posibil ca mai multe laboratoare ale Institutului să poată funcţiona pe viitor în spaţii noi.

„Institututul Cantacuzino a fost unul dintre cele mai importante Institute din Europa, are 101 ani dacă nu mă înşel. A fost şi rămâne un obiectiv strategic pentru armata României şi pentru sistemul nostru de apărare. Din nefericire, a trecut printr-o perioadă în care tendinţele imobiliare aş putea să spun, ca să fiu foarte sincer, erau să distrugă cu totul acest Institut. Am început refacerea acestui Institut atât în ceea ce priveşte activităţile de cercetare în domeniul microbiologiei şi ştiinţelor conexe, de asemenea s-a refăcut legătura cu învăţământul universitar, pentru că aici, cred, catedrele de microbiologie dacă nu mă înşel şi epidemiologie lucrează, studenţii fac practică, avem rezidenţi, de asemenea avem profesori, deci acest Institut şi-a reînceput activitatea", relatează ministrul.

Vasile Dîncu: „Lucrăm la o investiţie în infrastructră, avem un proiect pentru a dezvolta acest Institut”

"Avem nevoie, însă, de o serie de lucruri, noi, importante pentru ca să devină cu adevărat, să-şi realizeze potenţialul. Lucrăm la o investiţie în infrastructură, avem un proiect pentru a dezvolta acest Institut, a dezvolta laboratoare în nişte locaţii noi faţă de această locaţie, pentru că acolo sunt clădiri vechi, sunt clădiri care o parte vor trebui renovate, dar ăsta este numai un lucru”, a precizat Ministrul Apărării.

Un parteneriat-public privat cu fabricile de medicamente, una dintre soluţiile care ar putea revitaliza Institutul. Producerea în serie de vaccinuri şi medicamente ar fi posibilă prin acest parteneriat, crede Ministrul Apărării.

„Pentru ca să producem vaccinuri şi medicamente, măcar unele simple, necesare pentru armata României, avem nevoie însă de investiţii noi, de asemenea, şi avem nevoie de un parteneriat public-privat, poate o să încerc să am nişte discuţii cu fabricile de medicamente din România pentru că noi putem să facem produse pe care să le omologăm, dar pentru ca să fie produse în serie este mai complicat, un Institut ca al nostru nu mai are în acest moment o bază materială pentru a produce în serie medicamente sau vaccinuri, ceea ce este nevoie. Avem un potenţial, sperăm că, în acest moment avem un manager extraordinar, generalul Oancea, care a venit la mine cu foarte multe proiecte, sunt sigur că în anii viitori Institutul va începe să fie cu adevărat ceea ce au visat cei care l-au înfiinţat, unul dintre cele mai importante institute din Europa în domeniul acesta al microbiologiei şi al vaccinului.

Vasile Dîncu: „Sperăm să intrăm în proiectele pe care le avem pe plan internaţional în domeniul cercetării medicale militare”

În anii următori vom avea investiţii în plus pentru ca să construim o bază materială care să permită acestui Institut să-şi dezvolte cu adevărat capacităţile intelectuale pe care le are. Sigur că visăm şi la noi cercetători în domeniul acesta, să aducem cercetători noi şi să începem să lucrăm la programe internaţionale. A fost în reţeaua internaţională de cercetare, acum sperăm să intrăm în proiectele pe care le avem pe plan internaţional în domeniul cercetării medicale militare, cu siguranţă că o să reuşim să îl dezvoltăm.

Nu vreau să mă hazardez dar aş vrea din Institutul Cantacuzino, în asociere eventual cu o fabrică de medicamente, să putem să facem un Institut care produce, o mică fabrică de vaccinuri, de medicamente care produce pentru societate, nu numai pentru Armată. Ar merita memoria acestui fantastic Institut care, în al Doilea Război Mondial, am citit undeva că în 1940 a fost bombardat în mod special ca fiind unitate strategică importantă în timpul Războiului”, a declarat pentru News.ro Ministrul Apărării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.