DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Apărării: În două localităţi izolate vor ajunge elicoptere cu medici care vor rămâne acolo

elicopter

Potrivit ministrului Duşa, elicopterele militare, dotate inclusiv cu echipament medical, vor fi trimise la Brădeanu şi Vâlcelele, pentru a-i ajuta pe oamenii în impas, afectaţi de ninsori şi viscol. La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea, aflat şi el la Buzău, a spus că "s-a acţionat cum trebuie în faţa iernii" şi s-a intervenit "şi mai bine" din momentul în care în judeţ a fost declarată stare de urgenţă.

"Ne aşteaptă noi zile dificile, în care condiţiile meteo vor fi extrem de aprige, iar lucrurile se pare vor fi la fel de grave ca acum", a mai afirmat Dragnea, potrivit Mediafax .

Vicepremierul a cerut autorităţilor, dar şi localnicilor să se mobilizeze, în condiţiile în care de miercuri judeţul este sub cod portocaliu.Liviu Dragnea a mai spus că "din primăvară se va trece cu prioritate la montarea de perdele de protecţie pe drumuri".

La ora transmiterii acestei ştiri, ministrul Apărării, Mircea Duşă, şi vicepremierul Liviu Dragnea, se află în localitatea Vadu Paşii, pentru a inspecta modul în care autorităţile au intervenit pentru deszăpezire.

Marţi, 20 de drumuri judeţene sunt în continuare blocate în judeţul Buzău, în timp ce pe DN 2 C Costeşti Padina, limita cu judeţul Ialomniţa, este restricţie de 3,5 tone, iar pe DN 2 B Buzău-Brăila sunt restricţii pentru maşinile cu masa mai mare de 7, 5 tone. De asemenea, DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila este în continuare închis.

Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării vor fi, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare cod galben.

Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi jumătatea de sud a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa.

Potrivit avertizării cod portocaliu, viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60 - 70 de kilometri pe oră. În judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea la rafală peste 70 - 80 de kilometri pe oră. Zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.