Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Aurescu a vorbit de consolidarea Iniţiativei celor Trei Mări la reuniunea ce pregăteşte summitul din Estonia

Inquam Photos / Octav Ganea
bogdan aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, marţi, prin sistem videoconferinţă, la deschiderea reuniunii pregătitoare (format Sherpa) a celui de-al 5-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), care va fi găzduit de către Estonia în luna octombrie, potrivit Agerpres.

Aurescu a subliniat în acest context că "inclusiv în contextul situaţiei globale actuale, marcată de pandemia cu noul coronavirus, şi a provocărilor economice aferente, Iniţiativa celor Trei Mări (I3M) reprezintă o platformă care poate aduce o valoare adăugată consistentă asupra proiectelor majore de conectivitate regională şi prin întărirea cooperării dintre comunităţile de afaceri". De asemenea, poate fi un factor important de sprijin pentru redresarea economiilor statelor participante, afectate de pandemie, a punctat el, potrivit unui comunicat MAE.

Astfel, şeful diplomaţiei a exprimat speranţa că "Summit-ul de la Tallinn va contribui la consolidarea Iniţiativei, inclusiv prin continuarea implementării deciziilor Summit-urilor anterioare, între care se distinge şi Summit-ul de la Bucureşti, găzduit cu succes de preşedintele Klaus Iohannis în septembrie 2018".

Citește și: Înregistrare explozivă! Raed Arafat somează firma care a câștigat contractul de 600 de milioane de euro în fața lui Deltamed

El a dat asigurări că ţara noastră va rămâne activ implicată în cooperarea în formatul I3M, pentru valorificarea deplină a potenţialului acestuia, autorităţile române la toate nivelurile, inclusiv preşedintele României şi Guvernul, lucrând împreună pentru implementarea proiectelor şi obiectivelor Iniţiativei, inclusiv la nivelul unui grup de lucru interinstituţional.

Totodată, Aurescu s-a referit şi la importanţa consolidării parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, esenţial pentru securitatea şi prosperitatea celor două maluri ale Atlanticului, I3M reprezentând un instrument concret de aprofundare a cooperării în acest sens.

Şeful diplomaţiei române a exprimat deschiderea României de a oferi, în continuare, sprijin în ceea ce priveşte succesul şi buna organizare a Forumului de afaceri al I3M, care se va desfăşura în marja Summit-ului, şi a punctat importanţa ca reţeaua Camerelor de Comerţ ale statelor participante la I3M, creată cu ocazia primului Forum de afaceri de la Bucureşti, să se dezvolte şi să continue să joace un rol relevant inclusiv la Forumul de Afaceri de la Tallinn. A arătat că, dat fiind potenţialul de dezvoltare pe care forumul îl poate impulsiona în regiunile învecinate, este importantă atragerea de parteneri guvernamentali şi de afaceri din Balcanii de Vest, R. Moldova, Ucraina, Georgia şi Turcia.

Citește și: Revoluție în Poliție! Sistem de recunoaștere facială pentru IGPR! Achiziție de aproape un milion de euro!

Ministrul Bogdan Aurescu a salutat şi operaţionalizarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, la care au participat Banca Poloneză de Dezvoltare şi Eximbank din România, precum şi decizia Estoniei, Ungariei şi Letoniei de a se alătura Fondului. A exprimat speranţa ca şi alte bănci de dezvoltare din regiune să se alăture Fondului, astfel încât acesta să devină un instrument financiar cu impact regional considerabil, putând să reprezinte un rezultat important pentru Summit-ul de la Tallinn, o dovadă concretă că I3M are capacitatea de a contribui la dezvoltarea economică a regiunii.

De asemenea, ministrul Aurescu a subliniat că participarea la Fond a altor instituţii financiare internaţionale, ca Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau Banca Mondială, alături de investitori privaţi, ar fi salutară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.