Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul britanic de Interne a promis o reformă a sistemului de azil şi oprirea imigranţilor ilegali

Operation World
Anglia Marea Britanie Scotia

Ministrul britanic de Interne, Priti Patel, a promis duminică o reformă a sistemului de azil şi oprirea imigranţilor ilegali să mai ”facă solicitări fără sfârşit de a rămâne în ţara noastră”, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Patel, care adoptă o poziţie fermă în probleme legate de lege, ordine şi imigraţie, a denunţat ca inacceptabilă creşterea numărului de ambarcaţiuni care transportă imigranţi pe Canalul Mânecii din Franţa, în timpul verii.

Numărul tentativelor de traversare, de circa 5.000 în acest an, este mic faţă de fluxul de imigranţi din alte părţi ale lumii, iar organizaţiile pentru drepturile omului şi oponenţii politici au acuzat-o pe Patel că se foloseşte de acest subiect pentru a obţine avantaje politice.

”Sistemul nostru de azil este stricat în mod fundamental”, a afirmat Patel la conferinţa anuală a Partidului Conservator, desfăşurată online din cauza pandemiei de Covid-19.

”Voi introduce un sistem nou, ferm şi corect”, a spus Patel, promiţând un proiect de reformă anul viitor.

VIDEO - Donald Trump a ieșit din spital și face primele declarații: Asta este școala vieții

Publicaţia Sunday Times a relatat mai devreme că planul lui Patel va include respingerea automată a azilului pentru migranţii care intră în Marea Britanie pe rute ilegale.

Patel nu a oferit detalii în discursul său, dar a spus că nu este corect ca solicitanţii de azil să nu fie trataţi diferit indiferent de modul în care au intrat în ţară.

Imigraţia a fost un subiect care a polarizat opiniile în Marea Britanie de la referendumul pentru Brexit din 2016, deoarece ”redobândirea controlului asupra imigraţiei” şi a politicii la frontieră au fost prezentate ca unele dintre abvantajele cheie de către susţinătorii ieşirii din Uniunea Europeană.

Franţa a primit anul trecut 138.000 de solicitanţi de azil, de peste trei ori mai mulţi fţă de cei 44.200 primiţi de Marea Britanie, potrivit Eurostat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.