Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că evoluţia stării de sănătate a poliţistului Dan Ciprian Sfichi, lovit în cap cu sabia de un interlop, este bună şi că acesta respiră singur, informează agerpres.ro.
"Am primit un mesaj de la domnul doctor Ciuhodaru, îmi transmite în mod constant informaţii despre starea lui Ciprian (Dan Ciprian Sfichi - n.r.), mi se transmitea că vorbeşte şi respiră singur. Evoluţia este bună, l-am revăzut şi eu de curând, i-am strâns mâna, încă era intubat, însă înţelegea tot ce spun şi mi-a confirmat că va rămâne în continuare un luptător şi va fi puternic", a declarat Carmen Dan, marţi, la Parlament, la ieşirea de la şedinţa Comisiilor de apărare, unde s-a dezbătut bugetul MAI pentru 2018.
Luni, neurochirurgul Mircea Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, a declarat că poliţistul rănit în urmă cu o săptămână în timpul unei misiuni la Rădăuţi a fost detubat, evoluţia stării sale fiind favorabilă.
Poliţistul de la Serviciul de Acţiuni Speciale Suceava a fost grav rănit în dimineaţa zilei de 5 decembrie, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziţii ce se desfăşura la Rădăuţi, potrivit IGPR.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unei grupări infracţionale, fiind efectuate opt percheziţii domiciliare.
La una dintre locuinţele percheziţionate, în Rădăuţi, una dintre persoanele vizate l-a atacat şi rănit cu o sabie pe agentul şef adjunct de poliţie Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava, "rănindu-l foarte grav la cap şi braţ", conform IPJ Suceava.
Ministrul Carmen Dan, despre starea de sănătate a poliţistului Dan Ciprian Sfichi, lovit în cap cu sabia de un interlop
Articole Similare

12
Gabriela Horga (PNL): PSD blochează reformele în sănătate și introduce privilegii pentru conducerea spitalelor
12

1.792
Adrian Năstase și Silviu Predoiu îl pun la punct pe Nicușor Dan pe tema participării la Consiliul de Pace: Calitatea de observator nu este permisă!
1.792

3.260
Cu ce condiții vine PSD la masa coaliției: liniile roșii puse în fața lui Bolojan înaintea deciziilor pe buget (surse)
3.260

51
Deputatul Oana Matache lansează o consultare publică privind interzicerea accesului copiilor sub 16 ani la reţelele sociale
51

2.349
Cristian Tudor Popescu nu este impresionat după ce Nicușor Dan a anunțat că merge la Consiliul pentru Pace al lui Trump: 'România la clasa a doua'
2.349

5.616
FOTO Imagine virală cu un fost ministru! Elena Udrea: La câți șerpi “am ținut la sân”, cu acesta a fost o joacă!
5.616

5.488
Ponta, mesaj politic acid după anunțul lui Nicușor Dan: „E primul semn că fuge sub escorta soroșistă”
5.488

5.865
Bubuie nervii în coaliție după ce România a intrat în recesiune: Ilie Bolojan, ședință crucială cu cei din Guvern, după ce PSD a cerut schimbarea premierului
5.865

1.756
Ministrul Energiei, chemat în fața Parlamentului după luni de criză: explicații cerute pentru lipsa apei potabile din Argeș
1.756

2.498
Marcel Ciolacu intervine peste Nicușor Dan, în problema Consiliului de Pace: Aș fi decis din prima zi să mergem
2.498

2.625
Cine este vinovatul, în opinia fostului premier Orban, din cauza căruia nu a fost îmbunătățit ratingul de țară: Este neîncrederea în PSD
2.625

1.878
Marcel Ciolacu îl apără pe Constantin Toma: Nu e userist, e mai căpos. S-a ajuns la o linie roșie
1.878

2.987
Marcel Ciolacu: Cel mai bine, dacă se rupe guvernarea, e să mergem la anticipate
2.987

















Comentează