Ministrul Culturii, Natalia Intotero, execută ordinul lui Marcel Ciolacu după furtul din Olanda. „Doresc să vă aduc la cunoștință că, după ședința de guvern, ajunsă la minister, am emis câteva solicitări care au fost deja transmise în țară”, a spus Natalia Intotero, marți după-amiază, într-o conferință de presă. Ea a precizat că a „rugat toți managerii de muzee care sunt sub ordinea Ministerului Culturii să ne comunice până joi, 30 ianuarie 2025, ora 8:00, ce sisteme de pază și securitate are fiecare pentru bunurile culturale mobile aflate în patrimoniul muzeului”.
- Marcel Ciolacu i-a solicitat ministrului Culturii să ia astăzi măsuri dure, inclusiv demiteri dacă e cazul, în cadrul instituțiilor responsabile de acest contract. „Voi avea și un raport al Corpului de Control al Prim-ministrului privind avizele date anul trecut la Ministerul Culturii pentru a scoate din țară tezaurul dacic. Le voi înainta procurorilor pentru ca vinovații să răspundă”, a mai spus Ciolacu. „Aștept și un set de măsuri pentru viitor pentru a ne proteja bunurile din patrimoniul național. Obiecte atât de valoroase nu pot fi scoase din țară oricând vrea un muzeu sau un ministru”, a precizat premierul.
Ministrul Culturii a adăugat că respectivele răspunsuri trebuie comunicate inclusiv pe mail și „în egală măsură” în adresă instituțională.
„O altă solicitare către domnii și doamnele manageri a fost că până joi, 30 ianuarie 2025, ora 8:00, să ne pună la dispoziție următoarele informații: Dacă aveți în prezent bunuri culturale mobile scoase în afara țării, export temporar, la expoziții, dacă aveți să ne comunicați și lista bunurilor respective separat pentru tezaur, fond, restul bunurilor culturale mobile. Și, de asemenea, această comunicare să fie făcută instituțional și în căsuța electronică”, a mai spus ea.
Intotero a emis, de asemenea, o „solicitare către domnul director Ernest Oberländer-Târnoveanu, managerul Muzeului Național de Istorie a României, prin care am rugat să ne comunice de urgență toate demersurile aferente expoziției care a avut loc pe teritoriul olandez. Și când am spus toate documentele, m-am referit inclusiv de la primii pași, de la oportunitatea ca acea expoziție să se desfășoare la acel muzeu, dacă s-au realizat studii în acest sens și toată corespondența care a avut loc între dânsul și managerul muzeului olandez, urmând ca apoi celelalte documente parte se găsesc și la Ministerul Culturii”, a încheiat ministrul.
Comentează