Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul de finanţe britanic AVERTIZEAZĂ că nu va exista o armonizare cu normele UE după Brexit

 Sajid Javid

Ministrul de finanţe britanic, Sajid Javid, a avertizat companiile că trebuie să se împace cu ideea că nu va exista o armonizare cu normele Uniunii Europene odată ce Regatul Unit va fi părăsit blocul comunitar, informează sâmbătă EFE şi dpa, citate de Agerpres.

Confruntat cu sectorul de afaceri care face presiuni pentru menţinerea unui comerţ fluid şi fără taxe cu UE, ministrul britanic a confirmat într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul Financial Times ceea ce premierul Boris Johnson lăsase deja să se înţeleagă: şi anume că Regatul Unit doreşte să se rupă cu totul de Uniunea Europeană, comentează EFE.

"Nu va exista o armonizare, nu vom respecta reguli, nu vom fi în piaţa unică şi nu vom fi în uniunea vamală - şi vom face acest lucru până la sfârşitul anului", a declarat Javid, insistând că toate companiile - farmaceutice, auto, aerospaţiale şi alimentare - vor trebui să se adapteze la această nouă realitate. La urma urmei, au avut la dispoziţie trei ani să se pregătească pentru o schimbare în relaţiile comerciale cu UE, a remarcat înalta oficialitate britanică, făcând referire la referendumul din 2016 când britanicii au votat în favoarea ieşirii ţării lor din UE.

Citește și: BREAKING Gheorghe Dincă, amenințat cu moartea și huiduit la Tribunalul Olt

Javid recunoaşte că "unele companii vor avea de câştigat, iar altele nu" de pe urma rupturii cu blocul european, însă subliniază că ceea ce contează acum este că au certitudinea Brexit-ului, şi prevede că, pe termen lung, economia britanică "va fi una dintre cele mai de succes economii de pe Pământ".

Cu toate că nu menţionează ce norme europene doreşte să păstreze şi pe care doreşte să le elimine, Javid spune că pentru serviciile financiare va căuta să obţină o echivalare normativă "axată pe rezultate", cu alte cuvinte, să obţină aceleaşi rezultate, dar cu un cadru legal diferit.

Javid a mai explicat că viziunea sa pentru economia britanică post-Brexit, care se va reflecta în primul buget de stat, din 11 martie, se bazează pe un "capitalism uman", care se traduce prin potenţarea înaltelor calificări ale britanicilor, pe de-o parte, şi dezvoltarea zonelor defavorizate ale Regatului Unit, pe de altă parte.

Ministrul de finanţe britanic intenţionează să obţină creştere economică prin investiţii guvernamentale majore, îndeosebi în infrastructura regiunilor defavorizate, precum Midlands şi nordul Angliei, unde Partidul Conservator, din care Javid face parte, a înregistrat rezultate bune la scrutinul de luna trecută.

Pe viitor, mult mai mulţi bani vor fi investiţi în pregătirea specialiştilor, măsură pentru care Javid are în vedere o creştere a impozitelor pe termen mediu cu speranţa de a stimula creşterea economică şi de a creşte productivitatea.

Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie. În timpul unei perioade de tranziţie, care durează până la finalul anului 2020, Londra şi Bruxellesul trebuie să ajungă la un acord cu privire la viitoarea relaţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.