DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul de Finanţe, reacţie la promulgarea Bugetului: 'I-am mulţumit domnului preşedinte. Întârzierea e nejustificată'

Inquam Photos / George Calin
eugen teodorovici

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a reacţionat la decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a promulga legea bugetului de stat pe 2019.

"Mă bucur foarte mult că în final domnul preşedinte a hotărât să promulge bugetul. Am mulţumit azi domnului preşedinte că a aprobat bugetul. Dorinţa mea e de a vedea că pe teme importante oamenii politici nu fac lupte politice. Întârzierea e nejustificată, dar important e să vedem cum putem să trimitem banii repede către cei care au nevoie, către autorităţile locale. Trebuie să evităm astfel de întâzieri, de ambele părţi", a declarat Teodorovici.

Citește și: BOALA SECOLULUI! Ce trebuie să faci dacă te confrunți cu această afecțiune

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019, informează Administraţia Prezidenţială.

Exact acum o lună, pe 15 februarie, Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2019 şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat, care erau trimise la promulgare. 

O săptămână mai târziu, şeful statului anunţa că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa Legii bugetului pe 2019, precum şi referitor la Legea de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.  Pe 6 martie, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a decis că Legea bugetului pe anul în curs este constituţională. 

În aceeaşi zi, Klaus Iohannis a anunţat că va retrimite Parlamentului spre reexaminare actul normativ. 

La începutul acestei săptămâni, şeful statului a anunţat că a decis să promulge Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. "Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenţei şi indiferenţei PSD", declara el.

Citește și: Medicamentele care au mai multe EFECTE SECUNDARE decât beneficii. Vezi LISTA NEAGRĂ a acestora

Miercuri după-amiază, Parlamentul s-a întrunit din nou în şedinţă comună a celor două Camere şi a respins cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat pe 2019, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial la promulgare. S-au înregistrat 245 de voturi "pentru", 115 - "împotrivă" şi două abţineri. 

În acest context, Iohannis a criticat vineri faptul că Legea bugetului de stat pe 2019 nu a fost reexaminată de Parlament, ajungând la promulgare neschimbată, şi a acuzat PSD de rea-voinţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.