Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul de Interne german: 'Expulzările imigranţilor sunt corecte şi necesare'

Thomas de Maiziere

Ministrul german de interne Thomas de Maiziere s-a exprimat joi în favoarea expulzării a 34 de afgani ale căror solicitări de azil au fost respinse, relatează DPA, conform agerpres.

Într-o conferinţă de presă susţinută la doar câteva ore după ce imigranţii afgani, toţi bărbaţi, au ajuns la Kabul, Thomas de Maiziere a precizat că o treime dintre expulzaţi aveau condamnări pentru fapte precum furt, jaf, viol şi ucidere din culpă.

Citeşte şi: Fără precedent. Prăpastia între preşedintele SUA şi CIA se adânceşte tot mai mult

Ministrul a spus că astfel de expulzări forţate sunt 'corecte şi necesare' pentru a asigura funcţionarea corespunzătoare a sistemului de azil din Germania.

Avionul cu care au fost transportaţi imigranţii a plecat joi noapte de pe Aeroportul din Frankfurt. În total 50 de afgani trebuiau să fie trimişi înapoi în ţara lor de origine, însă 16 nu au putut fi localizaţi de autorităţile germane.

Zborul a fost primul dintr-o serie de expulzări plănuite care au putut fi posibile printr-un acord de repatriere semnat în octombrie de guvernele german şi afgan.

Expulzările forţate în Afganistan sunt controversate deoarece multe zone din această ţară sunt considerate nesigure.

Germania se confruntă cu un aflux de sute de mii de imigranţi din ţări precum Afganistan, Siria şi Irak. Decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide frontierele pentru imigranţi şi refugiaţi a fost primită cu ostilitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.