Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: 'Contractele finanţate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la doi ani'

Contractele finanţate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la doi ani, a anunţat, joi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

"Ministerul Dezvoltării are în vedere asigurarea finalizării obiectivelor de investiţii care servesc comunităţile locale, finanţate din bani publici", a precizat ministrul Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.

În vederea finalizării obiectivelor de investiţii finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală (PNDL), Ministerul Dezvoltării a informat beneficiarii asupra posibilităţii de prelungire a perioadei de valabilitate a contractelor cu până la doi ani. Măsura vizează 661 de astfel de obiective de investiţii, a adăugat ministrul Dezvoltării, potrivit Agerpres.

Astfel, beneficiarii contractelor aferente PNDL I, încheiate în anul 2015, a căror perioadă de valabilitate va expira la data de 31 decembrie 2022, pot solicita prelungirea contractelor în situaţia în care, pentru obiectivele de investiţii care fac obiectul contractului, nu este efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.

Solicitările de prelungire a contractului de finanţare pot fi transmise la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la 31 decembrie 2022. În lipsa solicitării, valabilitatea contractelor de finanţare nu se poate prelungi, iar prelungirea nu va fi acordată pentru acele obiective pentru care nu au fost solicitate decontări, a precizat ministrul, adăugând că mai puţin de 10% din investiţiile finanţate prin PNDL I, mai exact 59 de obiective dintre cele 661, se află în această situaţie.

Ministrul Cseke Attila recomandă beneficiarilor să transmită aceste solicitări până la sfârşitul lunii noiembrie, astfel încât, până la finalul acestui an, solicitările să poată fi analizate, să fie emis ordinul de ministru şi să fie încheiat actul adiţional de prelungire a contractului de finanţare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.