Decontarea către furnizori a diferenţei dintre preţul plafonat şi cel de achiziţie a energiei se va face ţinând cont de comportamentul furnizorilor, care trebuie să demonstreze că au avut o conduită comercială adecvată şi n-au fost sancţionaţi pentru încălcarea legislaţiei privind plafonarea şi compensarea, a declarat, joi seara, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
"Acest impact (al schemei de ajutor privind preţurile la energie n.r.) este undeva în zona 3 - 3,5 miliarde lei. Trebuie să ţinem cont de un lucru: decontarea către furnizori a acestei diferenţe între preţul plafonat şi eventuala cumpărare de către dânşii a energiei se va face ţinând cont de un comportament al acestor furnizori. Trebuie să înţeleagă toată lumea că nu poţi să vii să ceri bani de la statul român cât timp tu nu ţi-ai respectat obligaţiile pe care le-ai avut prin lege. Şi să fiu foarte clar: conduita comercială adecvată mie mi se pare o chestiune de bun simţ, să demonstrezi faptul că furnizor fiind ai avut o conduită comercială adecvată şi n-ai fost sancţionat pentru încălcarea legislaţiei cu privire la plafonare şi compensare. Dacă vrem să avem o cascadă, un puseu inflaţionist care nu se mai termină, bun, nu facem nimic. Problema este că trebuie să facem structural şi acţionat anticiclic pe piaţa de energie", a spus Câciu, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Ministrul Finanţelor a adăugat că trebuie noi mecanisme de reglementare a pieţei libere, poate şi de reglementare, a unor elemente de preţ.
"Dar poate ne uităm şi unde apar scurtcircuitele pe această piaţă, poate sunt intermediari care nu au nicio legătură nici cu producerea nici cu furnizarea, care acţionează ca stimulatori, dacă vreţi, ai unui preţ suveică care nu are legătură cu energia. Adică, să spun aşa, cei care aleargă după profit", a punctat şeful de la Finanţe.
Ministrul Finanțelor a găsit vinovații pentru prețul energiei și vorbește de reguli mai clare: 'Acţionează ca stimulatori ai unui preţ suveică'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

462
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
462

873
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
873

1.804
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.804

2.456
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.456

7.232
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
7.232

3.603
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.603

4.395
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.395

1.153
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.153

2.576
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.576

3.555
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.555

12.408
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
12.408

1.211
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.211

4.434
VIDEO PSD zguduie coaliția, iar ieșirea de la guvernare devine scenariu real. Grindeanu: Nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum”
4.434
















Comentează