România susţine Coridorul Vertical de Energie drept pilon durabil al securităţii energetice europene iar prioritatea imediată este consolidarea traseului principal de transport al gazelor naturale din Grecia spre România, prin Bulgaria, a afirmat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, care participă, la Atena, la Forumul P-TEC - Partnership for Transatlantic Economic Cooperation, relatează Agerpres.
"Prima zi la P-TEC - Partnership for Transatlantic Economic Cooperation (P-TEC), un eveniment dedicat consolidării cooperării economice între Europa şi Statele Unite, organizat în Atena. Discuţiile s-au concentrat pe investiţii strategice, tranziţia energetică şi noile politici fiscale necesare pentru a sprijini creşterea economică sustenabilă în context global", a scris joi ministrul Finanţelor, pe pagina sa de Facebook.
Acesta s-a întâlnit cu secretarul pentru Energie al Statelor Unite, Chris Wright, cu care a discutat despre iniţiativa Coridorul Vertical de Energie - un proiect strategic pe care România îl susţine din 2016.
"Am subliniat că România susţine Coridorul Vertical drept pilon durabil al securităţii energetice europene. Prioritatea noastră imediată este consolidarea Route 1 (traseul principal de transport al gazelor naturale din Grecia spre România, prin Bulgaria - componenta de bază a Coridorului Vertical), care a demonstrat fezabilitate tehnică şi competitivitate comercială, inclusiv prin reducerea tarifelor la punctele de interconectare cu Republica Moldova", a precizat Nazare.
Discuţiile au vizat şi extinderea rutelor 2 şi 3 (rute complementare care vizează diversificarea fluxurilor de energie - Ruta 2 legând România de infrastructura energetică a Ucrainei şi Republicii Moldova, iar Ruta 3 vizând extinderea conexiunilor energetice către Marea Neagră şi regiunea caspică), într-un cadru bine calibrat, bazat pe granturi europene şi instrumente financiare transatlantice, care să combine eficienţa cu responsabilitatea fiscală, a mai precizat ministrul Finanţelor.
"În acest context, am lansat ideea organizării unui eveniment de anvergură similară la Bucureşti, în care să dezvoltăm temele dialogului de astăzi. Din perspectiva Ministerului Finanţelor, România rămâne angajată într-o abordare echilibrată - angajament strategic ancorat în responsabilitate fiscală, cu accent pe utilizarea eficientă a fondurilor europene şi cooperarea cu instituţiile financiare americane", a mai precizat sursa citată.
Şeful de la Finanţe s-a întâlnit joi şi cu Jarrod Agen, directorul executiv al Consiliului American pentru Dominanţă Energetică, cu care a continuat discuţiile demarate la Washington luna trecută, despre parteneriatul româno-american în domeniul energiei.






























Comentează