Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Fondurilor Europene, despre cele 80 miliarde euro alocate României: 'Trebuie să ne turăm motoarele'

Inquam Photos/ Octav Ganea
Marcel Bolos

România are în spate o istorie nu tocmai fericită în privinţa absorbţiei de fonduri europene şi, având în vedere suma pe care am obţinut-o în procesul de negociere, trebuie să ne turăm motoarele legate de capacitatea de implementare a proiectelor, a declarat, miercuri, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

"Şansa istorică pe care o avem are această mare provocare şi anume că trebuie să ne turăm motoarele, acelea legate de capacitatea de implementare, pentru că România are în spate o istorie nu tocmai fericită în privinţa absorbţiei de fonduri europene. Guvernul Orban este cel care, pentru prima dată în istoria fondurilor europene, a pornit procesul de negociere cu Comisia Europeană înainte de începerea perioadei de programare 2021-2027. Pe de o parte avem procesul de negociere cu Comisia Europeană şi, pe de altă parte, avem această provocare legată de capacitatea de implementare, pentru care în această perioadă gândim măsuri să o consolidăm şi să putem face faţă cât mai bine marii provocări de absorbţie a întregului buget", a explicat Boloş la Digi 24.

Acesta a subliniat că este prematur să fie avansate, deocamdată, sume pe domenii din fondurile europene de 80 de miliarde de euro obţinute de România de la Comisia Europeană, dar a precizat că rămân prioritare investiţiile în infrastructură, sănătate şi educaţie.

OFICIAL - RECORD de teste prelucrate în 24 de ore: România trece pragul celor un milion de teste


"Această sumă (80 de miliarde de euro n.r) este o sumă istorică pe care a obţinut-o România în procesul de negociere, graţie eforturilor care au fost depuse de către domnul preşedinte Klaus Iohannis. În ceea ce priveşte distribuirea acestor sume pe obiective de investiţii pe care le avem în vedere, în momentul de faţă cred că este destul de prematur să avansăm sume pe domenii de investiţii pe care urmează să le susţinem. Cert este că proritare pentru România rămân investiţiile în domeniul infrastructurii de transport, rămân în continuare investiţiile mai ales în ceea ce priveşte refacerea sistemului de irigaţii, pentru că este o oportunitate pe care o avem în acest moment să creştem capacitatea de rezilienţă. (...) De asemenea, două mari servicii publice au şansa să realizeze investiţii importante, şi vorbesc aici de domeniul sănătate şi domeniul educaţie, care sunt servicii publice de importanţă strategică naţională. Şi, desigur, şi domeniul de investiţii pe care îl urmăreşte Comisia Europeană, cel legat de digitalizare", a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

El a adăugat că, în curând, vor fi anunţate inclusiv priorităţile strategice ale României şi modul în care va fi gândită partea de alocare a resurselor bugetare, însă priorităţile sunt cele menţionate şi sunt în conformitate cu draftul de regulament al Comisiei Europene, care este în prezent supus dezbaterii.

Întrebat dacă banii pot merge şi către pensii, salarii şi alocaţii, ministrul a răspuns că nu se poate discuta de cheltuielile curente ale statului, care vor rămâne în sarcina bugetului naţional.

"Sunt lucruri care de la sine nu pot fi comentate. Ceea ce înseamnă Planul naţional de recuperare şi rezilienţă are doi mai piloni importanţi. Un prim pilon este cel legat de partea de reformă, pentru că statul membru care accesează banii din Next Generation EU trebuie să-şi elaboreze, concomitent cu partea de investiţii, care este cel de-al doilea pilon important, trebuie să pună pe masa negocierilor şi planurile de reformă pe care le gândeşte, astfel încât să poată să acceseze banii. Deci nu prea se poate discuta de aceste cheltuieli curente ale statului. Acestea rămân în sarcina bugetului naţional şi, desigur, deciziile sunt în funcţie de resursele disponibile", a afirmat Marcel Boloş.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, indicând construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi reconstrucţia economică.

"După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă - 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică", a declarat Iohannis, la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.