DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Gabriel Leş, în videoconferinţă cu militarii din Afganistan

Gabriel Les

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, s-a adresat joi, într-o videoconferinţă, militarilor români aflaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan, în Kandahar şi Kabul, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, mulţumindu-le pentru modul în care îşi fac datoria faţă de ţară, departe de familii şi de cei dragi, în condiţii dificile. 'M-am simţit mândru de fiecare dată când demnitarii şi oficialii străini cu care m-am întâlnit în ultimele săptămâni au vorbit în termeni elogioşi despre activitatea dumneavoastră. Promovaţi cu onoare imaginea Armatei României acolo unde contează mai mult şi ne gândim permanent la dumneavoastră, cei care luptaţi cu arma în mână, pentru a îndeplini angajamentele externe ale ţării noastre", le-a transmis militarilor ministrul Leş, potrivit unui comunicat al MApN.

La rândul lor, militarii români au prezentat conducerii ministerului o analiză a situaţiei de securitate din teatrul de operaţii, stadiul de îndeplinire a misiunilor şi au raportat că starea de sănătate şi nivelul moralului personalului sunt foarte bune, precizează sursa citată. La videoconferinţă au participat secretarii de stat Mircea Duşa, Nicolae Nasta şi Florin Lazăr Vlădică, locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Adrian Tonea, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Marius Harabagiu, generali şi amirali, ofiţeri cu funcţii de conducere în structurile centrale ale MApN.

În Afganistan, în acest moment sunt dislocaţi militari de la Batalionul 151 Infanterie din Iaşi. Alături de ei mai activează echipe de consiliere a forţelor militare afgane, structuri de informaţii, forţe pentru operaţii speciale şi elemente de sprijin logistic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.