DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul 'Grindă' a picat între scaune: Orban a anunțat că-l remaniază, dar a pierdut și alegerile

Inquam Photos / Octav Ganea
ion stefan

UPDATE

Liberalii au câştigat două dintre cele cinci oraşe din judeţul Vrancea, Panciu şi Adjud, în timp ce PSD a câştigat cu primarii în funcţie primăriile de la Focşani, Odobeşti şi Mărăşeşti, potrivit numărătorii paralele a USR-PLUS.

Liberalii au reuşit să obţină peste 55% din voturile exprimate în municipiul Adjud, cu un candidat de numai 37 de ani aflat la prima candidatură, care l-a învins pe social-democratul Constantin Armencea, de 20 de ani primar al municipiului.

De asemenea, la Panciu liberalii au obţinut, conform numărătorii paralele a USR-PLUS, circa 48% din voturi.

La Odobeşti şi Mărăşeşti, primarii în funcţie de la PSD, Daniel Nicolaş şi, respectiv Valerică Chitic, au obţinut noi mandat, după ce ambii au reuşit să adune mai mult de jumătate din opţiunile de vot ale alegătorilor.

Conform numărătorii paralele a PSD, Cristi Valentin Misăilă de la PSD a câştigat cel de-al doilea mandat de primar al Focşaniului, la o diferenţă de circa 1.900 de voturi de principalul său contracandidat său, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, după numărarea voturilor în 50 dintre cele 58 de secţii de votare din municipiu.

UPDATE

Social-democratul Cristi Valentin Misăilă a câştigat un nou mandat pentru primăria municipiului Focşani după ce l-a devansat cu peste 1.900 de voturi pe principalul contracandidat, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, după numărarea voturilor în 50 de secţii dintre cele 58.

Potrivit primarului Cristi Valentin Misăilă, diferenţa de scor dintre cei doi candidaţi nu mai poate fi modificată de rezultatele din celelalte secţii de votare.

"Vreau să mulţumesc tuturor focşănenilor pentru faptul că mi-au oferit posibilitatea de a continua proiectele pentru Focşani şi nu în ultimul rând pentru încrederea acordată. E o mare onoare, dar în acelaşi timp o mare provocare de a nu le dezamăgi încrederea acordată şi îmi doresc din tot sufletul ca în acest mandat să demonstrăm că Focşaniul, un minunat oraş istoric, este cu adevărat casa noastră", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Cristi Valentin Misăilă.

Este pentru a doua oară când Ion Ştefan pierde în faţa lui Cristi Valentin Misăilă la Primăria Focşani, după ce în 2016 a fost votat de 10.607 alegători, respectiv 36,20% din voturile exprimate, iar Cristi Valentin Misăilă şi-a adjudecat cu 1.168 de voturi în plus, respectiv 40,19% din electoratul focşănean.

Știrea inițială

Situație extrem de ciudată pentru ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan. Premierul Ludovic Orban a ieșit public și a anunțat că-l remaniază pentru că a câștigat Primăria Focșani și va merge primar.

Citește și: Numărătoare PARALELĂ la PNL: liberalii au câștigat 18 județe. Oprișan ar fi pierdut la Vrancea

Totul se poate răsturna pentru Ion Ștefan, asta pentru că PSD clamează victoria în Focșani. Cei de la PSD susțin că au câștigat alegerile, ceea ce îl așează ”între scaune” pe Ion Ștefan.

”Miniștrii care au câștigat alegerile locale se vor duce pe pozițiile oferite de cetățeni și vor veni miniștri care să le ia locul.”, a declarat Ludovic Orban, în noaptea de duminică spre luni, la România TV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.