DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Ionuț Stroe: 'Sute de sportivi cu performanțe nu și-au primit premiile. Ministerul nu are bani'

Inquam Photos / Octav Ganea
ionut stroe

Sute de sportivi care au obținut rezultate deosebite nu și-au primit premiile din partea Ministerului Tineretului și Sportului, anunță ministrul Ionuț Stroe. El susține că aceste întârzieri se datorează faptului că bugetul alocat acestor premieri este mic, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Cutremur în piață! Cinci giganți se retrag din România

Ministrul Tineretului și Sporturilor, Ionuț Stroe, a declarat, vineri, la Craiova, că în momentul de faţă bugetul alocat pentru premieri este mult mai mic decât necesarul, dar a dat asigurări că vor fi găsite soluții.

„Mi-au fost sesizate aspecte care ţin de întârzieri în ceea ce priveşte plata premierii. Am aflat despre acest subiect din prima zi în care am ajuns la Ministerul Sportului. Pot să vă spun că sunt sute de sportivi cu performanţe extraordinare care nu au primit banii, care aşteaptă premiile, iar în momentul de faţă bugetul alocat acestor premieri este unul incomparabil mai mic decât necesarul evaluat la începutul anului. Vom găsi soluţii, bineînţeles, iar în scurt timp veţi vedea modul în care s-a construit acest sistem de premiere. Fac referire la sume, la prioritizări, pentru că nu toate sporturile au relevanţă şi la restanţele existente. Am premiat, în prima zi la minister, sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo care aşteptau banii de luni de zile. Problema are un caracter amplu şi mi-aş dori să modificăm hotărârea de Guvern care din punctul meu de vedere este uşor nedreaptă, iar când spun nedreaptă mă gândesc la a stabili anumite priorităţi, a stabili şi a clasifica tipurile de competiţii", a declarat Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.

Citește și: Rareș Bogdan o închide pe Viorica Dăncilă: Stă între patru pereți, pentru că pe stradă este huiduită și apostrofată .

Acesta a mai spus că este nevoie de un parteneriat cu Ministerul Educației pentru a putea fi dezvoltat sportul de masă.

„Să spunem că în şcoli există jumătate de clasă scutită la sport, iar cealaltă jumătate preferă să facă ore suplimentare la matematică. Să spunem că nu avem competiţii şcolare, că avem cluburi sportive care plătesc cinci antrenori la tenis sportiv. Aceasta este realitatea în România. Şi sportul de masă ar trebui să devină o prioritate pentru oricine, ţine de sănătatea oricărui popor. Nu pot să dezvolt sportul de masă dacă nu am un partener în Ministerul Educaţiei, dacă nu am baze sportive pe care să le pun la dispoziţia celor care vor să practice sport. Aceste lucruri trebuie rezolvate. Nu sunt foarte complicate lucrurile, însă trebuie să schimbăm educând", a mai spus ministrul Tineretului și Sportului.

Ionuț Stroe s-a oferit să fie al doilea consilier pe sport al ministrului Educaţei și susține că a făcut demersuri în vederea accesării fondurilor europene pentru strategia politicilor publice destinate sportului şi tineretului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.