Ministrul italian al Sporturilor afirmă că Serie A se va relua doar în condiţii de siguranţă

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 13-05-2020

Actualizat: 13-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.gonfialarete.com

Ministrul italian al Sporturilor, Vincenzo Spadafora, a reafirmat miercuri linia prudentă a guvernului cu privire la o posibilă reluare a campionatului de fotbal, care se va putea face doar în ''condiţii de siguranţă'' pentru toată lumea, scrie AFP.

"Dacă Serie A se va relua, aşa cum sperăm cu toţii, asta se va întâmpla după ce vom fi siguri că toţi cei implicaţi vor fi în condiţii de securitate deplină, vom fi foarte atenţi la toate aspectele'', a spus Spadafora, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Lovitură de teatru! Prevederile stării de alertă vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial! Amendament neconstituțional

Cluburile din Serie A, a căror activitate a fost suspendată din 9 martie din cauza pandemiei de coronavirus, au fost autorizate de luni 4 mai să organizeze şedinţe individuale de antrenament pentru jucători.

De la reluare antrenamentelor individuale, opt jucători au fost testaţi pozitiv la coronavirus în Serie A, patru la Sampdoria Genova, trei la Fiorentina şi unul la Torino, ei fiind plasaţi în carantină.

Federaţia italiană şi liga speră să poate relua meciurile de campionat în jurul date de 14 iunie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri